5 preconcepții despre implantul dentar. Ce este adevărat și ce este fals?

5 preconcepții despre implantul dentar. Ce este adevărat și ce este fals?
Sursa foto: Shutterstock

Implantul dentar nu mai are sens la bătrânețe – așa să fie? Confortul nu are vârstă. De ce să ne mulțumim cu o proteză mobilă, când putem avea dinți ficși?

Necesitatea unui implant dentar apare atunci când trebuie înlocuit un dinte în locul unde a avut loc o extracție ori rădăcina dintelui anterior a fost complet compromisă. Există încă mulți pacienți care se tem de această procedură, din motive de cele mai multe ori nefondate.

Medicul stomatolog Sorina Stroe ne spune care sunt cele mai des întâlnite preconcepții despre implantul dentar și care sunt adevărate și care false.

Oamenii din jurul tău observă că ai implant dentar

FALS. Implantul dentar poate reprezenta o provocare pentru medicul stomatolog atunci când vorbim de zona estetică frontală, adică zona dinților din față, care este expusă complet vederii.

Pentru un rezultat perfect natural și imperceptibil ca diferență față de dinții naturali alăturați trebuie respectat un protocol bine pus la punct și utilizate materiale și tehnologie de cea mai bună calitate. Deci, nu sunt motive de îngrijorare că cei din jur vor observa că ai implant.

În plus, nu trebuie comparat ochiul critic al practicianului cu cel al restului oamenilor care nu au viziuni atât de elaborate și perfecționiste asupra esteticii dentare. Pe măsură ce ne îndreptăm spre zona laterală, adică spre dinții din spate, gradul de dificultate scade din ce în ce mai mult și reușita unui rezultat natural este mai ușor garantată.

Implantul dentar nu este de durată

FALS. Atât timp cât se respectă cu rigurozitate un protocol corect, de la selecția cazului și a pacientului până la pașii propriu-ziși de inserare și încărcare a unui implant, se folosesc produse de calitate și medicii sunt mereu la curent cu cele mai noi tehnologii, nimic nu poate să meargă prost.

Statisticile ne arată că un implant rezistă, în medie, 10 ani. Asta nu înseamnă însă că, după 10 ani, e obligatoriu să apară probleme sau să fim nevoiți să schimbăm implantul. Sunt implanturi care arată foarte bine și după 20 de ani sau chiar mai mult.

Tehnologia face ca implanturile să fie din ce în ce mai bine asimilate din primele câteva săptămâni și pentru termene lungi și foarte lungi, ele respectând din ce în ce mai mult anatomia și biologia corpului uman.

Totuși, responsabilitatea nu cade doar pe umerii dentistului, un rol extrem de important avându-l și pacientul, igiena și conștiinciozitatea cu care acesta se prezintă la controalele periodice sau la apariția celui mai mic semn de îngrijorare.

Poți avea implant dentar într-o zi

ADEVĂRAT. Etapa chirurgicală de inserare a unui implant se poate desfășura într-o singură ședință. Dacă cantitatea osoasă nu este suficientă, se practică metode de augmentare osoasă.

Dacă nu există os suficient pentru a putea avea o stabilitate primară corectă, se va alege temporizarea inserării implantului, în funcție de indicația cazului respectiv, pentru 4-6-8 luni, astfel apărând o a doua etapă chirurgicală, însă inserarea implantului ulterior tot într-o singură ședință se va desfășura.

Implantul dentar nu mai are sens la bătrânețe

FALS. Confortul nu are vârstă. De ce să ne mulțumim cu o proteză mobilă, când putem avea dinți ficși? Rezultate bune pot fi obținute la orice vârstă, atât timp cât se respectă protocolul optim chirurgical și protetic și se alege implantul potrivit, iar pacientul, chiar dacă suferă de anumite afecțiuni, le controlează prin tratament și monitorizare.

Există foarte puține contraindicații absolute pentru implanturile dentare și, cu siguranță, vârsta nu se numără printre acestea.

Exemple de contraindicații ar fi infecțiile locale pe care nu avem control să le putem îndepărta complet în cazul implanturilor postextracționale, pacienți imunodeprimați, pacienți cu Hepatita C sau HIV, diabetici necontrolați cu variații mari de hipo-hiper glicemie, igiena deficitară sau pacienții necooperanți.

Intervenția este dureroasă și riscantă

FALS. La întrebarea „Ce e mai deranjant: extracția sau implantul?”, deși mulți pacienți zic că niciuna, în general ponderea este mult mai mare în rândul celor ce găsesc intervenția de inserare a implantului dentar mai simplă decât s-au așteptat și nedureroasă.

Mai mult decât înțepătura resimțită în momentul anesteziei, intervenția nu doare. Postoperator se poate resimți o jenă, dar totul se ține sub control cu reteta de antibiotic și antiinflamatoare.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Sorina Stroe - Medic stomatolog
Sorina Stroe este medic stomatolog în cadrul Clinicii MG Dental. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București în anul 2014. Deține un doctorat în Biomateriale de adiție. Sorina Stroe este, de asemenea, asistent universitar doctor la Catedra de Estetică ...
citește mai mult