Deşi vizitează în mod regulat cabinetul stomatologic pentru controale de rutină şi au o igienă dentară bună, unele persoane au anumite obiceiuri care, din păcate, pot compromite sănătatea dinţilor.
Dr. Mihaela Dan, specialist ortodont, ne spune care sunt cele mai frecvente şi dăunătoare dintre ele şi ce putem face pentru a minimaliza efectele lor asupra danturii.
1. Consumul de vin roşu
Consumat în cantităţi moderate, vinul roşu conţine substanţe benefice organismului, însă efectul asupra danturii este unul negativ, deoarece pătează dinţii, iar prin conţinutul de acizi, atacă smalţul. Totodată, ca orice alcool, acesta deshidratează organismul şi scade cantitatea de salivă, lăsând în urmă o senzaţie de uscăciune a gurii şi favorizând apariţia halitozei.
Soluţia: „Nu întâmplător, francezii, rafinaţi consumatori de vinuri, asociază acest deliciu cu consumul de brânzeturi care, prin pH-ul alcalin pe care îl au, neutralizează acizii. Este bine ca odată cu vinul să comandăm întodeauna şi apă plată din belşug, pentru a ne hidrata”, recomandă dr. Mihaela Dan.
2. Extremele alimentare
Consumul unor alimente prea fierbinţi sau prea reci poate produce microfisuri în smalţ, din cauza contractării şi dilatării bruşte a acestuia. În plus, în cazul în care este prezentă sensibilitatea dentinară, contactul cu aceste alimente va însemna aplicarea unor stimuli prea puternici asupra terminaţiilor nervoase dentare.
Soluţia: „Ca în orice latură a vieţii, şi în acest caz este recomandat să evităm extremele: putem să savurăm o supă caldă sau un ceai fierbinte iarna sau să ne răcorim pe caniculă cu o îngheţată, însă fără a împinge limitele de temperatură foarte departe”, explică specialistul ortodont.
3. Ronţăirea permanentă a unor alimente
Snacksurile frecvente vor asigura o sursă constantă de hrană pentru bacterii de-a lungul întregii zile. Acestea vor descompune resturile alimentare în acizi, care vor produce carii şi gingivită.
Soluţia: „Este recomandat ca micul dejun şi prânzul să fie cât mai hrănitoare, pentru a prelungi senzaţia de saţietate pentru mai multă vreme. În cazul în care apare nevoia de dulce, este indicat consumul de apă sau spălarea pe dinţi, pentru a îndepărta resturile de carbohidraţi dintre dinţi sau consumul de fructe şi legume crude, tari, ce curăţă dinţii. Cele mai periculoase gustări sunt cele aderente, de tipul biscuiţi, jeleuri, bomboane, şi este recomandat să le evităm cât mai mult posibil”, spune medicul.
4. Consumul de cafea
În cantităţi mari, cafeaua colorează dinţii, iar dacă i se adaugă zahăr sau lapte, acestea vor deveni sursă de hrană pentru bacteriile cariogene.
Soluţia: „Pentru a reduce riscul de colorare a dinţilor este recomandat consumul de cafea cu paiul, precum şi reducerea treptată a cantităţii de zahăr şi lapte adăugate în fiecare ceaşcă”, afirmă specialistul.
5. Ronţăirea gheţii
Pentru unele persoane ronţăirea gheţii adăugată în diverse băuturi alcoolice, sucuri sau cocktailuri reprezintă o tentaţie care poate duce la fisurarea sau chiar fracturarea dinţilor sau a lucrărilor dentare.
Soluţia: „Cel mai la îndemână lucru pe care îl putem face pentru a ne bucura de o băutură rece este să o răcim la frigider, iar nu prin adăugarea de gheaţă, sau să o consumăm cu paiul, pentru a evita tentaţia ronţăirii gheţii”, recomandă specialistul.
6. Băuturile carbogazoase sau cele pentru sportivi
Chiar şi băuturile fără zahăr, prin conţinutul lor de acizi, sunt foarte agresive cu smalţul dentar, scoţând smalţul din dinţi şi făcându-l poros. Consumul lor favorizează pătarea dinţilor şi apariţia cariilor.
Soluţia: „Evitaţi să sorbiţi puţin câte puţin sau consumaţi-le cu paiul, pentru a reduce timpul de contact al acizilor cu smalţul dentar; înlocuiţi-le cu apă din abundenţă sau măcar clătiţi cu apă după consumarea lor, pentru a spăla acizii”, recomandă medicul.
7. Utilizarea dinţilor ca instrument
Folosirea dinţilor pentru ruperea foliei de la cadouri, pentru deschiderea unui sticluţe cu lac de unghii sau pentru spargerea alimentelor tari (nuci, sâmburi etc.) poate fi un obicei traumatizant pentru ei, în unele cazuri provocând chiar fracturarea lor.
Soluţia: „Cu siguranţă cea mai bună alegerea este folosirea unui foarfece, a unui cleşte sau a unui cuţit în locul dinţilor, pentru a menţine integritatea lor”, spune specialistul ortodont.
Aşadar, pentru a avea o bună sănătatea orală, pe lângă rutina zilnică de îngrijire este necesar să identificăm şi acele obiceiuri care dăunează dinţilor. Pe cele mai multe dintre ele le facem zilnic, uneori fără a fi conştienti de ele sau de impactul pe care îl au asupra danturii, iar eliminarea lor ne va ajută să menţinem un zâmbet frumos şi să mergem cât se poate de rar la stomatolog.