În zilele noastre, există pe piaţă numeroase sisteme destinate albirii dinţilor pe care pacienţii le pot utiliza singuri acasă. Printre acestea se numără pastele de dinţi speciale, gelurile, benzile sau agenţii de albire obţinuţi direct de la medicul dentist.
Albirea dinţilor este în principiu recomandată persoanelor care au dinţi sănătoşi, cu gingii fără probleme şi care nu au fost supuşi tratamentelor. Hipersensibilitatea dentinară şi dinţii cu fluoroze sunt contraindicaţii ale albirii dentare.
Procedura de albire nu este recomandată nici pacienţilor care au carii decât după tratarea acestora. „Candidaţii” ideali pentru albire sunt cei care vor să scape de petele galbene de pe smalţ. Cu toate acestea, trebuie avut în vedere că este posibil ca la final să se instaleze o sensibilitate dentară.
Cum se realizează albirea dinţilor? Simplu! Totul începe cu o vizită la medicul dentist pentru o analiză amănunţită şi o evaluare a necesităţii acesteia. Dacă se optează pentru demararea procedurii, medicul va trimite la laborator mulaje pentru a realiza două gutiere din plastic transparent ce se vor mula pe suprafaţa dinţilor, lăsând totuşi un spaţiu milimetric între acestea şi suprafaţa dentară, spaţiu ce va fi umplut mai apoi de gelul de albire.
Cu ajutorul gutierelor, gelul stă în contact strâns cu smalţul şi nu irită gingia pentru că excesul se îndepărtează foarte uşor. Perioada de aplicare este de 5 zile pentru fiecare arcadă, de la 1,5 ore până la 6 ore, în funcţie de concentraţia gelului (care este pe bază de peroxid de hidrogen).
O altă metodă de albire pe care pacientul o poate efectua acasă o reprezintă aplicarea gelurilor şi a benzilor de albire, care pot fi procurate din supermarket sau magazinele cu produse cosmetice. În general, ele se folosesc de 2 ori pe zi, timp de 14 zile. Totuşi, trebuie citite instrucţiunile înainte de utilizare, deoarece fiecare are particularităţile sale.
Benzile pentru dinţi sunt foarte subţiri şi adesea invizibile, fiind acoperite cu un strat de gel pe bază de peroxid. Ele se aplică, în general, de câte 2 ori pe zi (timp de 30 de minute), pe o perioadă de 14 zile.
Pastele de dinţi pot reprezenta de asemenea o soluţie de albire acasă. În general, aproape toate pastele de dinţi îndepărtează petele de la suprafaţă, datorită particulelor abrazive pe care le conţin.
Pastele special dedicate albirii au în componenţă nişte substanţe chimice cu efect de finisare uşoară, ce oferă o eficienţă ridicată în curăţarea danturii. De exemplu, complexul de staniu din pasta de dinti blend-a-med All in 1, care ajuta la indepartarea petelor si a tartrului.
Pastele de dinţi însă nu pot ajuta decât la eliminarea petelor superficiale, ele neavând puterea de a acţiona în profunzime, în lipsa unui agent de albire.
Produsele profesionale de albire, pe care le poate recomanda medicul dentist, conţin peroxid de hidrogen (o substanţă cu efect de albire) şi ajută la eliminarea petelor aflate atât la suprafaţa dinţilor, cât şi în profunzime. Trebuie ştiut că pastele de dinţi îndepărteaza coloratiile extrinseci ale dinţilor ajutandu-i sa ajunga la nuanta naturala.
Spre deosebire de ele, albirea profesională executată în cabinetul medicului dentist poate schimba culoarea danturii destul de mult, de la 3 la 8 nuanţe.
Există însă şi „trucuri” pentru o albire a dinţilor acasă ori pentru menţinerea acesteia. Câteva dintre alimentele-vedetă în procesul de albire a dinţilor sunt merele, ţelina şi morcovii. Ronţăitul acestora stimulează activitatea glandelor salivare, iar saliva curăţă în mod natural dinţii. În aceeaşi categorie intră şi portocalele, broccoli şi brânza, care ajută şi la îndepărtarea plăcii dentare.
Deosebit de eficiente sunt căpşunele. Pentru un tratament naturist simplu aveţi nevoie de una-două căpşune zdrobite şi o jumătate de linguriţă de bicarbonat de sodiu. După ce le amestecaţi, aplicaţi pasta pe dinţi şi lăsaţi-o să acţioneze 5 minute. După cele 5 minute se clăteşte gura cu apă din abundenţă.
În toată această goană după o dantură mai albă contribuie, desigur, şi pasta de dinţi (de exemplu, blend-a-med All in One), periuţa de dinţi (Oral B Pro Flex), aţa dentară (Oral B Satin Floss), apa de gură (Oral B ProExpert MultiProtection) şi, nu în ultimul rând, sfatul unui medic stomatolog. Utilizarea excesivă a produselor de albire pot afecta sănătatea dentară, cauzând sensibilitate.
Vezi mai multe articole despre îngrijirea şi sănătatea danturii în secţiunea Dental Health.
Citeşte şi: Cum apar coloraţiile dentare şi cum pot fi combătute
Foloseşte periuţa de dinţi potrivită
Cum alegem pasta de dinţi potrivită