Datorită rezultatelor spectaculoase pe care le aduc într-un timp extrem de scurt, faţetele dentare au devenit unele dintre cele mai populare proceduri de cosmetică dentară.
Există, însă, unele voci reticente cu privire la acest tratament din cauza temerii că pe lângă avantajele privind aspectul estetic, riscăm totodată şi afectarea structurii naturale a dintelui. Dr. Mihaela Dan, specialist ortodont, pune în balanţă efectele pozitive dar şi pe cele negative, mai puţin cunoscute, ale faţetelor dentare.
Faţetele dentare reprezintă pelicule subţiri de porţelan folosite pentru a recrea aspectul natural al dinţilor, fiind o soluţie de succes în situaţii în care dintele original prezintă mici imperfecţiuni de formă sau culoare, dar şi în cazul în care există dinţi fracturaţi, goluri între dinţi sau dacă poziţia incorectă a dintelui provoacă probleme legate de muşcătură.
Probabil că principalul avantaj pe care îl iau în considerare cei care optează pentru faţetele dentare este acela că estetica dintelui este îmbunătăţită rapid cu ajutorul lor. Faţetele dentare se realizează în foarte puţine etape, astfel că într-un timp record pot fi eliminate eventuale inconveniente, cum ar fi modificări de culoare, de formă, dinţi fracturaţi sau cu obturaţii vechi, care s-au colorat în timp.
„Dacă faţetele dentare sunt folosite ca alternativă a albirii dentare, avantajul lor este acela că nu se colorează, cum se întâmplă în cazul dinţilor naturali şi obturaţiilor, nemaifiind necesară repetarea procedurii de albire. În plus, spre deosebire de coroanele artificiale, faţetele au o grosime mai mică, protejând astfel gingia, şi necesită o şlefuire superficială, fără scoaterea nervului, aşa cum se întâmplă în cazul coroanelor dentare”, explică dr. Mihaela Dan, specialist ortodont.
Un alt motiv important pentru care sunt alese faţetele este acela că spre deosebire de dinţii naturali ele rezistă la pete cauzate de cafea, ceai şi fum de ţigară, fiind realizate din materiale de ultimă generaţie. Din fericire, pentru că sunt sculptate în mod individual şi personalizat pentru fiecare pacient, este aproape imposibil ca cineva să observe diferenţa dintre faţetă şi dinţii naturali.
Cel mai evident dezavantaj al faţetelor dentare este acela că şlefuirea dintelui pentru aplicarea faţetei este o procedură ireversibilă, iar dintele va trebui să fie acoperit toată viaţa cu faţete sau coroane, a căror culoare nu mai poate fi schimbată după cimentare.
În plus, odată cu ataşarea faţetelor de dinte, este foarte posibil să îşi facă apariţia o anumită sensibilitate la temperaturi calde şi reci din cauza şlefuirii smalţului dentar. Din fericire, această senzaţie dispare de obicei, în decurs de câteva zile.
„Cei care iau în calcul aplicarea de faţete dentare nu trebuie să treacă cu vederea nici costurile acestei proceduri, atât în ceea ce priveşte aplicarea faţetelor, dar şi întreţinerea lor. În primul rând, faţetele dentare sunt mai costisitoare în comparaţie cu o obturaţie (plombă) sau coroană dentară de porţelan, iar odată ciobite sau crăpate ele nu pot fi reparate, ci doar schimbate cu o faţetă nouă, ceea ce înseamnă costuri suplimentare.
În plus, ele trebuie înlocuite în timp, deoarece gingia, odată cu înaintarea în vârstă, se retrage, iar dintele de dedesubt devine vizibil şi se poate caria”, atenţionează specialistul ortodont.
Faţetele dentare nu sunt recomandate pacienţilor care scrâşnesc noaptea din dinţi (bruxism), care au dinţii foarte tociţi sau oclud (muşcă) cu dinţii muchie pe muchie, deoarece riscul ca faţetă să se spargă şi să sară este foarte mare. Gutiera de protecţie poate ajuta în acest sens, însă riscul de deteriorare rămâne, astfel încât în aceste cazuri este recomandat să fie luate în considerare alte opţiuni.
„Deşi aspectul estetic pe care îl aduc este, cu siguranţă, unul de impact, există cazuri în care faţetele dentare nu pot fi aplicate. Spre exemplu, faţetele dentare nu pot fi folosite pe dinţi care prezintă denivelări (înghesuiri) mari, deoarece ar trebui şlefuit foarte mult din ei pentru a-i aduce în acelaşi plan şi nici pe dinţi cu plombe sau fracturi dentare foarte mari, deoarece rămâne foarte puţin smalt de care să adere.
Faţetele dentare nu sunt la fel de rezistente precum coroanele dentare, astfel că în aceste cazuri se pot găsi opţiuni de tratament mai eficiente”, recomandă medicul Mihaela Dan.
Deşi informaţii despre faţetele dentare sunt disponibile la tot pasul, vizita la medicul specialist este cea mai sigură cale de a afla dacă ele reprezintă o opţiune potrivită de tratament şi pentru a evalua alte soluţii alternative disponibile. Chiar şi în cazul în care hotărârea de a obţine zâmbetul perfect cu ajutorul faţetelor dentare a fost luată este recomandat să revenim în mod regulat la medicul dentist pentru o întreţinere profesională cu o pastă specială, non-abrazivă, şi pentru ca medicul dentist să examineze periodic dantura.