Cancerul oral este încadrat în categoria cancerului capului şi al gâtului şi se poate dezvolta în orice zonă a cavităţii orale sau oro-maxilo-faciale. Cel mai des, cancerul oral debutează la nivelul limbii sau al planşeului bucal. Aproape toate cazurile de cancer oral sunt caracterizate prin dezvoltarea de celule scuamoase, plate, care acoperă suprafeţele limbii, obrajilor şi ale buzelor.
Potrivit statisticilor, numărul cazurilor de cancer oral creşte de la an la an. Specialiştii spun că unul dintre motive este că, în ultimele decenii, numărul fumătorilor a atins cote alarmante.
Cei mai predispuşi la acest tip de cancer sunt bărbaţii tineri, cu vârste de până în 50 de ani, iar explicaţia pentru acest lucru este aceea că tot mai mulţi bărbaţi sunt purtători ai tulpinilor cancerigene ale virusului Papilloma uman (HPV).
Atunci cănd cancerul oral evoluează, se răspândeşte în organism prin intermediul sistemului limfatic. Celulele canceroase (scuamoase) care pătrund în sistemul limfatic sunt transportate de limfă, apărând mai întâi lângă ganglionii limfatici localizati la gât.
Important este ca orice modificare de la nivel oro-facial să fie comunicată medicului în cel mai scurt timp. Primul semn care ar trebui să ridice suspiciune de boală, este mărirea exagerată în volum a ganglionilor. De asemenea, se va observa că, la palpare, aceştia devin duri şi imobili. Potrivit medicilor, ganglionii sunt singurii care suferă modificări în majoritatea tipurilor de cancer oral, de exemplu în cancerul limbii, al sinusurilor sau al amigdalelor.
Frecvent, acest simptom de boală este însoţit de dificultate la înghiţire.
Pentru a preveni apariţia şi dezvoltarea cancerului oral, renunţarea la fumat şi consumul moderat de alcool joacă un rol esential. De asemenea, se recomandă un comportament sexual responsabil, protejat, pentru a preveni infecţia cu HPV. Însă, controalele periodice la medicul specialist nu trebuie să lipsească pentru o monitorizare foarte atentă a sănătăţii.
Simptomele cel mai des întâlnite în cancerele orale sunt: pete de culoare roşie intense, netede, pete albe sau pete mixte de culoare albă şi roşie, sângerare la nivelul cavităţii bucale, dificultate sau dureri la înghiţire, prezenţa unei leziuni sau inflamaţii localizate pe buză sau în gură care nu se vindecă, dureri ale dinţilor etc.
Diagnosticul precis se pune printr-un consult de specialitate. Consultul se va face la nivelul planşeului bucal, al palatului, gingiilor, limbii, interiorul gâtului şi obrajilor. Se vor palpa şi gangilonii limfatici din zona gâtului. De asemenea, biopsia este o modalitate sigură de diagnostic prin care se poate stabili dacă zona anormală este sau nu canceroasă.
Tratamentul cancerului oral se face în funcţie de stadiul de evoluţie al acestuia la momentul depistării lui. Pentru a determina stadiul evolutiv, se fac nişte investigaţii suplimentare cum ar fi radiografii dentare, computer tomograf sau RMN.
Neexistând date ştiinţifice cu privire la predispoziţia unor persoane la cancerul oral, mai existăposibil şi alti factori determinanţi ai acestuia cum ar fi consumul excesiv de alcool, expunerea la soare şi istoricul personal care conţine cazuri de cancer la cap sau gât.
Vezi mai multe articole despre îngrijirea şi sănătatea danturii în secţiunea Dental Health.