Cele mai comune cauze care duc la extracția dentară

  • Publicat:
Cele mai comune cauze care duc la extracția dentară

Orice medic dentist bun face tot ceea ce este posibil ca în timpul serviciilor pe care le oferă să salveze dinții naturali ai pacienţilor şi să nu ajungă la extracția dentară. 

În această idee, pentru a se preveni extracțiile, în practica stomatologică se subliniază și importanța igienei orale şi a controalelor regulate la stomatolog. Cu toate acestea, există şi situaţii în care unul sau mai mulți dinți nu pot fi salvați. Mai jos regăsiți câteva cauze ale extracțiilor dentare.

De la sângerarea gingivală, la extracția dentară impusă de contextul medical

Afecţiunea gingiilor cunoscută în practică medicală sub numele de gingivită este cauzată în principal de igiena orală precară. Acumularea plăcii dentare în exces şi faptul că aceasta nu se îndepărtează corespunzator, este o condiţie care are ca efect inflamarea gingiilor. Acestea se înroşesc şi este posibil să sângereze în timpul perierii dinţilor, cât şi atunci când se consumă alimente mai tari.

De la acest stadiu şi până la apariţia parodontitei (boală ireversibilă), nu este mult dacă nu se iau urgent măsuri pentru tratarea gingivitei. Ori, în cazul parodontitei, de asemenea, fără tratament corespunzător, se poate ajunge la extractii dentare.

Boala parodontală afectează atât gingiile, cât şi osul din jurul dinților. Primul semn al bolii constă în sângerarea gingivală, însoţită de inflamații și retracții gingivale.

A se reţine că indiferent că rezulta în urma unor răniri sau că sunt determinate de alte cauze şi sunt regulate,  sângerările gingivale impun un tratament de specialitate imediat. Cu sângerarea gingivală se confruntă  nu mai puţin de 90% din populaţia globală.

Alte cauze care pot duce la extracţia dentară

Pe lângă sângerările gingivale care determină extracţia dinţilor, în practica stomatologică extracţiile dentare pot fi cauzate şi de următoarele condiţii:

  • aglomerările dentare: o astfel de condiţie a pacientului necesită servicii stomatologice ortodontice şi, uneori, extracţii dentare înainte de a se aplica un aparat ortodontic.  Purtarea aparatului dentar o anumită perioadă de timp are ca efect alinierea danturii. În situaţiile în care dinții pacientului sunt prea mari pentru a încăpea ordonat pe maxilar sau mandibulă, se vor face extracţii înainte de aplicarea acestuia;
  • infecții: extracţia dinţilor este o procedură recomandată şi în cazul în care stomatologul constată carii adânci sau fisuri, condiţii frecvente care pot să afecteze chiar şi pulpa dentară pentru că bacteriile ajung uşor la aceasta, provocând infecții. Deşi se încearcă tratamentul cu antibiotice, există cazuri în care nu dau rezultate, singura soluţie constând în extracția dentară;
  • traumatismele: orice tip de accident poate să aibă că urmări spargerea dintelui sau fisurarea acestuia. Există situaţii când dintele poate fi salvat, însă există şi situaţii în care nu se pot oferi soluţii, iar stomatologul va trebui să facă extracţia dintelui afectat.

Fără să aibă titlu exhaustiv, exemplele anterioare se materializează în practica stomatologică în cele mai comune cauze ale extracţiilor dentare efectuate in clinica stomatologica Elveto Dent –  CabinetStomatologicSector2.  Partea bună constă în faptul că dintele extras poate fi înlocuit cu un implant dentar, o soluţie foarte asemănătoare cu dintele natural, estetică şi funcţională.

Urmărește CSID.ro pe Google News