Sănătatea generală a corpului şi în special a danturii sunt strâns legate de sănătatea mintală. Probleme precum depresia, stresul şi anxietatea pot avea un impact devastator asupra sănătăţii orale. Medicul stomatolog Adrian Mina explică în ce mod poate strestul de zi cu zi să ne influenţeze starea de sănătate a dinţilor.
„Stresul şi anxietatea în viaţa cotidiană reprezintă o problemă care, din punct de vedere dentar, are numeroase implicaţii destul de puţin discutate. Cu toţii cunoaştem implicaţiile stresului şi a anxietăţii asupra stării generale de sănătate, dar ceea ce este mai puţin discutat este implicaţia de natură dentară a acestor afecţiuni. Prezenţa stresului în viaţa de zi cu zi determină fluctuaţii ale cortizonului, hormon secretat de glandele suprarenale, şi care în urma acestui nivel inconstant determină o scădere a sistemului imunitar. Drept urmare, un sistem imunitar scăzut nu poate lupta la capacitate maximă cu agresiunea microbiană continuă şi apar tulburări în troficitatea normală a ţesuturilor dentare. Astfel, riscul de apariţie a bolii parodontale şi a cariilor dentare creşte substanţial”, explică
medicul stomatolog Adrian Mina.
„Rolul anxietăţii în afecţiunile dentare este legat în marea majoritate a cazurilor de o afecţiune mentală. În cazul pacienţilor care suferă de o afecţiune psihică, principala problemă rezidă din lipsa unei igiene adecvate ca urmare a scăderii stimei de sine şi a preocupării scăzute faţă de propria persoană. Această scădere a nivelului de igienă se reflectă la nivelul cavităţii orale prin acumularea de placă bacteriană care duce la apariţia bolii parodontale, a cariilor dentare şi la complicarea afecţiunilor de acest tip deja existente, prognosticul fiind unul nefavorabil”, menţionează medicul stomatolog.
Tot problemele de natură psihică pot duce şi la scăderea în cantitate a secreţiei salivare, afecţiune cu repercursiuni deloc de negijat.
“Pacienţii cu afecţiuni psihice şi tratament medicamentos specific, întâmpină şi o altă problemă pe lângă cea a neglijării igienei dentare, şi anume hiposialia, care reprezintă diminuarea cantitativă a secreţiei salivare determinată de tratamentul cu antidepresive şi medicaţia stărilor anxioase. Diminuarea fluxului salivar determină scăderea autocurăţirii şi implicit o acumulare crescută de placă bacteriană, care are drept rezultat efectele mai sus amintite”, spune medicul Adrian Mina.
Adrian Mina arată, în continuare, cât de importante sunt controalele periodice pentru stoparea agravării problemelor de la nivel dentar, dar şi prevenirea apariţiei unor noi afecţiuni.
“Pacienţii care suferă de anxietate sau diferite boli psihice pot să prezinte fenomene de încleştare a dinţilor cu pierderea progresivă a smalţului dentar, precum şi dureri gingivale şi de natură dentară. Lipsa preocupării de propria persoană se manifestă şi prin lipsa controalelor periodice şi agravarea problemelor deja existente, precum şi apariţia altora noi, cu etiologie multifactorială. Implicaţiile stresului, anxietăţii şi afecţiunilor de natură psihică determină necesitatea tratamentului general, local şi loco-regional pentru a fi siguri că repercursiunile acestora sunt în totalitate stopate printr-un plan de tratament complex şi corect realizat”, explică specialistul.