Cum ne poate afecta lipsa unui dinte aspectul feţei

Lipsa unui dinte poate veni la pachet cu numeroase aspecte negative, inclusiv schimbarea aspectului feţei.
  • Publicat:
Cum ne poate afecta lipsa unui dinte aspectul feţei
FOTO: 123rf.com / Cum ne poate afecta lipsa unui dinte aspectul feţei

Un dinte lipsă poate prezenta numeroase riscuri pentru sănătatea orală. Pe lângă faptul că este o problemă estetică, afectează negativ stilul de viaţă în numeroase moduri. Dr. Mihaela Dan, specialist ortodont, spune că fie fie că este vorba despre un dinte din faţă, fie de unul sau mai mulţi din zona laterală (măsele), momentul înlocuirii lor nu mai trebuie amânat, pentru a preveni topirea structurii osoase şi apariţia unor complicaţii.

Motive pentru care înlocuirea unui dinte lipsă nu ar trebui amânată

Modificări ale aspectului feţei. În urma extracţiilor dentare, inevitabil are loc topirea osului în lispa unor dinţi, iar astfel orbazul sau buza se vor înfunda, proporţional cu numărul de dinţi lipsă, acestea nemaifiind susţinute din interior şi mulându-se pe conturul deformat al arcadei. Cu cât lipsesc mai multe măsele, la fel ca în cazul persoanelor în vârstă, faţa cade, deoarece la închiderea gurii nu mai există stopuri în zona laterală, iar închiderea se face mai adânc.

“Lipsa unuia sau mai multor dinţi poate modifica dramatic aspectul unei persoane şi încrederea ei în sine. Pot apărea jena de a zâmbi şi disconfortul social, iar în timp linia maxilarului se poate mişca, apărând schimbări faciale care pot face ca o persoană să pară mai în vârstă decât este cu adevărat”, spune specialistul ortodont.

Sensibilitate şi mobilitate dentară. Pentru că întreaga forţă musculară se distribuie pe mai puţini dinţi, aceştia sunt suprasolicitaţi şi astfel poate apărea retracţia gingivală şi osoasă, dar şi afectarea smalţului prin tocirea lui anormală şi prin sărirea primelor de smalţ de lângă gingie şi apariţia sensibilităţii dentare.

Migrări dentare. Din lipsa unui dinte, dinţii vecini sau dintele corespunzător de pe maxilarul opus pot migra, fiind dificilă realizarea ulterioară a unor lucrări.

“Pentru readucerea într-o poziţie mai favorabilă există două posibilităţi: fie trebuie aplicat aparat dentar şi uneori şi miniimplanturi ortodontice, fie dintele migrat excesiv va fi şlefuit pentru a ajunge la aceeaşi înălţime cu vecinii lui. Înclinările dentare împiedică periajul dentar corect şi favorizează acumularea resturilor alimentare, urmate de apariţia cariilor şi a pungilor gingivale”, spune Dr. Mihaela Dan, ortodont.

Zâmbetul este afectat. Din cauza lipsei unuia sau mai multor dintre următorii dinţi, zâmbetul poate fi afectat: incisivi, canini şi primii premolari superiori. Rar există persoane cu un zâmbet atât de larg, încât să ajungă până la primul molar. Şi cum zâmbetul ne redă încrederea în noi şi este interfaţa dintre noi şi societate, starea noastră de spirit şi modul în care vom fi percepuţi se vor îmbunătăţi.

Dificultăţi de alimentaţie. Chiar şi când lipseşte o singură măsea (molarul de 6 ani se pierde cel mai repede, iar la nivelul lui se face masticaţia cu maximă eficienţă), alimentele nu mai sunt strivite suficient de bine, stomacul face un efort suplimentar pentru digerarea lor, iar absorbţia elementelor nutritive este mai redusă.

“În plus, faptul că nu putem mesteca în mod corespunzător sau la fel de uşor ca înainte poate face ca alimentaţia să fie mult mai dificilă. De exemplu, orice aliment poate ajunge în spaţiul gol lăsat de dinte şi poate provoca durere dacă este atinsă gingia”, atenţionează Dr. Mihaela Dan.

Urmărește CSID.ro pe Google News