Dacă vrei să-ți albești dinții și să ai o dantură impecabilă, fără pic de pată, trebuie să ai mare grijă la igienă și la alimentație.
În primul rând, trebuie să te ferești pe cât posibil de alimentele și băuturile care colorează dinții. Din lista acestora fac parte și băuturile nesănătoase precum cele carbogazoase, dar și alimente și băuturi pline de nutrienți. Este cazul cafelei, ceaiului negru, vinului roșu și fructelor de pădure foarte coapte.
Așadar, fie le ocolești și îți protejezi la maximum dantura de pete, fie la anumite perioade de timp, recurgi la metode albire.
Procedurile din cabinet care presupun periajul profesional, air flow-ul și detartrajul pot fi aplicate la 6 luni, cu efect de curățare.
Albirea în cabinet cu substanțe de albire este și aceasta o soluție, dar trebuie făcută doar la sfatul medicului. Dentistul va evalua starea dinților pentru că în anumite situații, albirea îi poate agresa.
Există o substanță extrem de ieftină și la îndemână care poate fi folosită și acasă pentru albirea dinților. Este vorba despre bicarbonatul de sodiu care poate fi folosit o dată pe săptămână pentru a elimina petele de pe dinți. Există și paste de dinți care conțin bicarbonat și care pot fi o soluție pentru albirea dinților.
Și uleiul de cocos ar putea fi un remediu pentru petele de pe dinți. Procedura se numește “oil pulling” și consta într-o gargară prelungită cu ulei de cocos. Deși nu există dovezi științifice care să susțină faptul că uleiul de cocos poate albi dinții, nu rămâne decât să îl încercați pentru că procedura nu costă mult și nu are efecte adverse.
La polul opus al alimentelor care pătează dinții, există cele despre care se spune că pot contribui la o bună igienă dentară și la eliminarea petelor. Din lista acestor alimente fac parte brânzeturile tari, citricele, fructele și legumele crocante. Acestea ar funcționa ca metode abrazive de curățare a petelor de pe dinți datorită texturii lor.
O atenție deosebită se acordă căpșunilor care ar putea ameliora culoarea dinților datorită acidului malic. Însă specialiștii sunt sceptici și spun că pe termen lung, acizii din fructe ar putea face mai mult rău decât bine dinților.
De aceea, la orice procedură ai fi tentat să apelezi, fă-ți un control dentar înainte și cere sfatul medicului. Până la urmă, cea mai eficace metodă pentru a schimba culoarea dinților, dar și cea mai costisitoare, este aplicarea fațetelor dentare.