De ce nu trebuie să neglijăm niciodată problemele dentare și să apelăm la implant dentar Timisoara?

  • Publicat:
De ce nu trebuie să neglijăm niciodată problemele dentare și să apelăm la implant dentar Timisoara?

Cei mai mulți oameni ignoră cu desăvârșire problemele dentare sau pur și simplu nu adoptă o rutină de îngrijire corespunzătoare, deoarece au senzația că „lor nu li se poate întâmpla nimic’’. Și uite așa sunt trecute cu vederea vizitele regulate la medicul stomatolog, până în ultimul moment când deja problemele sunt majore și „reparațiile’’ mult mai costisitoare.

Este și cazul meu, ca persoană fumătoare care, colac peste pupăză, mai consumă și cafea foarte des. Am ignorat rutina de îngrijire și nici măcar nu am luat în considerare consecințele, decât în momentul în care dinții erau atât de afectați, încât am avut nevoie de implant dentar Timisoara ca să pot să mă bucur din nou de un zâmbet frumos (ca să nu spun un zâmbet decent, cel puțin).

Experiența aceasta vrea să tragă un semnal de alarmă, astfel încât alți oameni să nu procedeze ca mine, deoarece igiena orală precară poate să ducă și la alte probleme, mult mai grave.

Așadar, de ce nu este bine și de ce nu trebuie să neglijăm niciodată problemele dentare, chiar dacă acestea nu ne cauzează nici un fel de disconfort (de moment)?

  • Primul și cel mai important motiv: un zâmbet frumos și sănătos nu se poate păstra fără o rutină de îngrijire de bază, chiar dacă ai o moștenire genetică bună. Aspectul dinților se degradează ușor, dar sigur și ține doar de noi dacă vrem să avem parte de un zâmbet impecabil, indiferent de vârstă. În ziua de azi, acest lucru este mai accesibil ca niciodată, deoarece medicina și tehnologia a avansat mult, la fel și doctorii stomatologi și-au perfecționat tehnica de lucru datorită aparaturii performante. De asemenea, toate procedurile sunt acum făcute fără durere, deoarece există anestezice extrem de eficiente care elimină orice formă de durere din timpul procedurilor.
  • Al doilea motiv: igiena orală precară poate să ducă la alte probleme de sănătate în organism sau poate să agraveze problemele sau bolile deja existente. Asta înseamnă mai multe complicații și mult mai multe vizite la doctori, mai multe tratamente de plătit și așa mai departe. Vorba aceea, o mână o spală pe alta. La fel și cu rutina de igienă orală – te ții de ea, te bucuri de un zâmbet frumos și o sănătate optimă a întregului corp, nu te ții de ea și poți să ai parte de neplăceri la nivel fizic mult mai ample.
  • Al treilea motiv îl reprezintă aspectul financiar, care este unul extrem de important pentru fiecare dintre noi. Cu siguranță, nimeni nu își dorește să aibă parte de cheltuieli masive, indiferent de natura lor, așa că de ce să nu facem economii acolo unde chiar putem? Practic, este mai puțin costisitor să cumpărăm regulat pastă de dinți, apă de gură și ață dentară și să schimbăm regulat periuțele de dinți, o dată la fiecare 3 – 4 luni și să mergem la stomatolog de două ori pe an, pentru controale de rutină, decât să neglijăm problema și să ne confruntăm cu probleme mai grave, care în final ne vor costa mult mai mult și chiar și recuperarea este mai anevoioasă.
  • Doar rutina de îngrijire orală ne poate ajuta să ne bucurăm mereu de dinți albi și sănătoși, deci de un zâmbet mereu perfect, indiferent de conjunctură. Zâmbetul nostru este cartea noastră de vizită principală, deci merită să investești în aparența acestuia. În plus, un zâmbet frumos mereu ajută și la stima de sine, care va fi mereu la cele mai înalte cote, pentru că nu vei avea nici un motiv să nu zâmbești (având la îndemână cel mai important atu). Nu în ultimul rând, rutina de îngrijire orală bine stabilită elimină și respirația urât mirositoare (halena).

La început, mi s-a părut extrem de dificil să mă țin de o astfel de rutină, dar și mai greu a fost faptul că a trebuit să îmi revizuiesc complet și alimentația și să includ mai multe fructe și legume proaspete, deoarece și acestea ajută extrem de mult (atât pentru un zâmbet frumos, cât și pentru sănătatea fizică în general).

Așadar, excludeți din alimentație cafeaua, vinul roșu sau alte băuturi care pot păta dinții sau pot afecta smalțul acestora (sau consumați-le cu extrem de multă moderație), eliminați tutunul și mâncați cât mai multe vegetale proaspete.

Această nouă alimentație poate să vă dea și mai multă energie cu timpul, deoarece corpul va fi suplimentat cu vitaminele și mineralele de care are nevoie pentru a funcționa în parametri optimi.

În concluzie, avantajele pe care o igienă orală bine aleasă o are sunt extrem de evidente, nu ai cum să le treci cu vederea dacă ții la sănătatea ta în general. Așadar, întrebarea dacă se merită sau nu să investești în aceasta este una retorică, deoarece răspunsul este evident unul afirmativ.

Recapitulând rutina de îngrijire de bază, pe care oricine ar trebui să o adopte:

  • Pastă de dinți cu fluor (periaj de două ori pe zi sau după fiecare masa principală);
  • Ață dentară pentru eliminarea reziduurilor alimentare dintre dinți (pasul doi);
  • Apă de gură pentru eliminarea bacteriilor;
  • O alimentație echilibrată, care să include multe legume și fructe proaspete;
  • Cel puțin două vizite de rutină la medicul stomatolog (efectuate de două ori pe an), pentru depistarea eventualelor probleme din timp și / sau pentru efectuarea unui periaj dentar profesional, care curăță mult mai în profunzime suprafața smalțului dentar. Iar restul este cancan, deci nu trebuie să îți faci alte griji, doar să pășești prin viață mereu cu zâmbetul pe buze.
Urmărește CSID.ro pe Google News