Îngrijirea dinţilor potrivită vârstei copiilor

Dinţii frumoşi şi sănătoşi se menţin printr-o igienă riguroasă, iar asta se aplică şi în cazul copiilor. Învaţă-ţi copilul să se spele pe dinţi de două ori pe zi, dimineaţa şi seara, înainte de culcare, fie că dinţii sunt temporari sau definitivi. Nu va fi greu să faci asta, mai ales că acum există paste de dinţi speciale, cu gust plăcut şi periuţe mici, adaptate cavităţii lor bucale (pentru 6-24 luni, pentru 2-4 ani, pentru 5-7 ani, pentru băieţi şi fete, şi pentru copiii de peste 7 ani, dar şi paste de dinţi pentru diferitele etape de creştere a copilului).
  • Publicat:
Îngrijirea dinţilor potrivită vârstei copiilor

Dinţii frumoşi şi sănătoşi se menţin printr-o igienă riguroasă, iar asta se aplică şi în cazul copiilor. Învaţă-ţi copilul să se spele pe dinţi de două ori pe zi, dimineaţa şi seara, înainte de culcare, fie că dinţii sunt temporari sau definitivi.

Nu va fi greu să faci asta, mai ales că acum există paste de dinţi speciale, cu gust plăcut şi periuţe mici, adaptate cavităţii lor bucale (pentru 6-24 luni, pentru 2-4 ani, pentru 5-7 ani, pentru băieţi şi fete, şi pentru copiii de peste 7 ani, dar şi paste de dinţi pentru diferitele etape de creştere a copilului).

4-24 de luni

La această vârstă, bebeluşilor încep să le apară dinţii. Când apare primul dinte – de obicei între luna a 4-a şi luna a 6-a – e timpul să începeţi periajul. Periuţa Oral-B Stages 1 este proiectată pentru curăţarea dinţilor abia apăruţi şi a gingiilor sensibile.

Părinţii ar trebui să ştie că de la vârsta de 6 luni copilul trebuie să se familiarizeze cunoştinţă cu periuţa de dinţi, dar periajul se va face cu mişcări circulare, având grijă să nu se rănească gingia.

Oral-B Stages

Dentiţia temporară începe să-şi facă apariţia de la 4-6 luni şi este completă cam în jurul vârstei de 2 ani jumatate – 3. În toată această perioadă se acordă atenţie metodelor de profilaxie (periajul dentar) şi alimentaţiei sănătoase, care au un rol decisiv în a avea dinţi permanenţi sănătoşi, fără carii.

2-4 ani
La această vârstă copiii învaţă să se spele pe dinţi, iar dinţii lor de lapte cresc în continuare. Deoarece gura lor este mică, iar mâna nu foarte sigură, este important să alegeţi o periuţă care să li se potrivească.


De la vârsta de 3 ani, puteţi alege o periuţă electrică pentru copii. Ea vă va ajuta să le asiguraţi micuţilor o igienă dentară pe care nici ei nu o pot obţine, neavând tehnica şi îndemânarea necesare.

Nici dumneavoastră nu puteţi să-I spălaţi cu ajutorul unei periuţe manuale fiindcă vă va fi greu să curăţaţi fiecare suprafaţă a fiecărui dinte. Nu uitaţi să faceţi cu ei mici jocuri pentru a crea un ritual plăcut în jurul acestui obicei sănătos.

5-7 ani
La această vârstă, molarii definitivi încep să crească, în timp ce unii dinţi de lapte cad. Copiii se spală singuri pe dinţi dar încă învaţă cum să manevreze periuţa corect.

La această vârstă, principala problemă este lipsa de răbdare. Micuţul dumneavoastră va vrea să încheie spălatul pe dinţi după câteva zeci de secunde, neasigurând igienizarea orală potrivită.
Oral-B vine în întâmpinarea părinţilor cu ajutorul periuţei electrice Mickey Mouse care cântă după un minut, învăţând astfel copiii să se spele pe dinţi mai mult timp.

+8 ani
Copiii de 8 ani şi mai mari au dinţi de lapte, dinţi permanenţi dar şi dinţi lipsă.

Este important ca ei să se perieze foarte bine, dar toate aceste schimbări pot să le sensibilizeze gingia.
Datorită perilor combinaţi, periuţa Oral-B Stages 4 ajută copiii să isi cureţe gura cât mai eficient.

Oral-B Stages


 

 

Cu siguranţă cei mici vor fi încânţi să testeze pastele de dinţi Oral-B Stages, cu gust de fructe, pe al căror ambalaj sunt imprimate personaje amuzante din desene animate.

Pentru un periaj dentar la copii, se utilizează un volum de pastă de dinţi de mărimea unui bob de mazăre pentru a preveni ingestia unor cantităţi prea mari de fluor, deoarece ei nu stiu să clătească corect.
 

În plus, nu uitaţi de vizitele bianuale la cabinetul dentar, iar în cazul în care copilul se plânge de dureri, apelaţi la medic imediat.

 

 

Urmărește CSID.ro pe Google News