Multe persoane, în special tinerii, au ales să înlocuiască ţigările clasice cu cele electronice, în speranţa că acestea din urmă sunt mai puţin nocive. Dar afectează oare acest obicei, denumit vaping, sănătatea orală? Iată ce spune medicul stomatolog Adrian Mina!
Oamenii de ştiinţă care au realizat primele studii asupra bacteriilor din gura persoanelor care folosesc ţigări electronice spun că acestea au un risc crescut de a dezvolta anumite boli.
„Utilizatorii de e-ţigarete au prezentat o colecţie de bacterii orale care poate provoca infecţii, riscuri substanţiale pentru dezvoltarea a diferite afecţiuni, de la boala parodontală până la cancer, după cum au descoperit cercetătorii”, explică medicul stomatolog Adrian Mina.
„Cercetătorii au descoperit că participanţii prezentau bacterii ce seamănă cu cele ale persoanelor cu boală parodontală, chiar dacă nu aveau o boală activă. Acestea pot dezvolta infecţia parodonţiului marginal care poate duce la pierderea dinţilor.
Efectele dăunătoare au fost observate cu sau fără nicotină, astfel că oamenii de ştiinţă consideră că lichidele încălzite şi sub presiune din cartuşele de ţigări electronice sunt probabil vinovatul cheie în transformarea cavităţii orale a într-o casă primitoare pentru o combinaţie periculoasă de microbi”, spune medicul Adrian Mina.
„Fumătorii care s-au lăsat de ţigările clasice şi au trecut la cele electronice, sau care le îmbină, au fost depistaţi cu mai multe bacterii în gură care provoacă boli decât atunci când fumau ţigări clasice. Lucrul acesta s-a văzut deja după trei luni de consum”, declară Dr. Adrian Mina.
„S-au constatat niveluri crescute de stres din comunitatea microbiană, activându-se genele care contribuie la crearea unui strat de mucus în jurul bacteriilor. Sistemul imunitar este obişnuit ca bacteriile să arate ca nişte comunităţi clar definite, dar la utilizatorii de e-ţigarete, acestea nu sunt recunoscute şi declanşează un răspuns inflamator distructiv”, adaugă medicul stomatolog Adrian Mina.
„Aerosolul pus în mişcare de ţigară electronică duce la dezvoltarea profilului bacterian mai dăunător în gurile utilizatorilor. Chiar si aerosolul fără nicotină, format din glicerol şi glicol, lichide alcoolice cu zahăr vâscoase, care generează norul când expiră vaporii, devine o sursă de nutriţie pentru mediul oral modificat.
Pentru a imita un efect de fumat, combinaţia glicerol-glicol ţine nicotina la nivelul gâtului pentru a vă oferi această senzaţie dată de nicotină şi produce un nor de vapori gigant. Este o componentă esenţială a vapingului. În acest mod, chiar şi fără nicotină, vapingul are un impact destul de mare asupra bacteriilor, care, în mod normal, fac parte din flora saprofită a cavităţii orale” declară Dr. Adrian Mina.