Mituri despre aparatul dentar – este adevărat că trebuie să îl port mulți ani ca să mi se îndrepte dinții? Voi rămâne cu pete pe dinți? Cei din jurul meu vor observa că port aparat dentar?
Dr. Denisa Zaharia, medic stomatolog și ortodont în cadrul Clinicii Perfect Dent, demontează câteva mituri despre aparatul dentar.
Purtarea aparatului dentar este dureroasă
Mulți pacienți se tem adesea de disconfortul de natură dureroasă sau estetic pe care l-ar produce aplicarea unui aparat ortodontic.
Procedura de aplicare a aparatului dentar nu este deloc dureroasă, se face simplu și rapid. Singura neplăcere cauzată de prezența aparatului dentar poate apărea ulterior aplicării, în următoarele zile, și este resimțită ca o ușoară senzație de tensiune sau disconfort.
Procedura de corectare se va face gradual și individualizat, în funcție de particularitățile fiecărui pacient, și vor avea loc controale periodice pentru ajustare.
Intervalul la care se face activarea este de 3-4 săptămâni. Astfel dinții nu vor fi suprasolicitați, aparatul acționează cu forțe de intensitate scăzută, iar senzația de presiune și tensiunea locală vor fi ameliorate.
Tratamentul cu aparat dentar durează ani de zile?
Inovațiile din domeniu au redus semnificativ durata purtării unui aparat dentar. Aceasta variază în funcție de severitatea malpoziției dinților. Poate să dureze între 6 luni și 24 luni.
Durata tratamentului depinde și de tipul de aparat ales. Sunt tehnologii moderne cu care se obține rezultatul dorit mai rapid și mai eficient decât cu cele clasice.
Deplasările dentare se fac gradual, aproximativ cu 1 mm/lună. În acest fel se păstrează echilibrul dintre procesele de apoziție și resorbție osoasă. Prin urmare, defectele minore se pot corecta în câteva luni.
Densitatea osoasă a pacientului și felul în care dinții răspund la forțele aplicate pot fi factori ce facilitează sau îngreunează corecția. Din acest motiv, deplasările se fac mai rapid la copii și adolescenți față de adulți. Țesuturile lor sunt mai elastice și răspund mai rapid la tratament.
După îndepărtare, dinții vor rămâne drepți toată viața?
Dinții prezintă prin natura lor un grad de mobilitate fiziologică. Diverși factori, spre exemplu, forțele masticatorii, pot influența migrarea dinților pe arcadă.
Ei nu rămân întotdeauna pe aceeași poziție ca la finalul tratamentului ortodontic. Stabilitatea rezultatului depinde de :
De aceea, la finalul tratamentului ortodontic, urmează etapă de stabilizare a tratamentului. Se va efectua aplicarea unui fir de contenție pe spatele dinților, care nu este vizibil și nu implică disconfort. Se recomandă purtarea gutierei de contenție pe timp de noapte.
Aparatul dentar se aplică doar după erupția tuturor dinților permanenți
Există multe tipuri de anomalii în perioada de dentiție mixtă care necesită intervenția prin aplicarea unui dispozitiv ortodontic, uneori chiar aparat fix.
Printre acestea enumerăm:
În funcție de gravitatea cazului, medicul ortodont va interveni timpuriu pentru evitarea complicațiilor.
Rămân cu pete pe dinți după aplicarea aparatului dentar?
Răspunsul este nu, tratamentul cu aparat dentar fix este complet neinvaziv, nu afectează smalțul dentar.
Bracketurile se fixează pe suprafața smalțului după un periaj profesional, urmat de aplicarea unui adeziv special. Ca urmare, la finalul tratamentului, când îndepărtăm aparatul dentar, se va îndepărta adezivul și smalțul va fi intact.
Vor observa toți din jurul meu că port aparat dentar?
Din fericire, ca urmare a dezvoltării tehnologiei din ultimii ani, există o gamă variată de aparate dentare, dintre care unele sunt foarte puțin vizibile sau chiar invizibile (aparatul cu bracketuri de safir, aparatul lingual fixat pe spatele dinților sau aparatul care constă în purtarea unor aliniatori transparenți și complet detașabili).