Băuturile acidulate distrug dantura, iar ceaiul negru o colorează într-un mod inestetic.
Medicul stomatolog Răzvan Boberis explică pentru Gândul care sunt băuturile care ne pot face mai mult rău decât bine şi de ce ciocolata, cafeaua şi limonada sunt de evitat.
„Băuturile acidulate, inclusiv limonada acră, pot eroda dinţii, practic scot calciul din smalţ pe faţa externă a dinţilor şi apar acele coloraţii albicioase, care devin apoi maronii”, subliniază medicul Răzvan Boberis.
În general, trebuie evitate alimentele care conţin coloranţi alimentari puternici, produsele care au pregnant culoarea portocaliu (anumite mezeluri de exemplu), inclusiv ceaiul negru.
„Sunt de evitat pasta de dinţi şi apa de gură care conţin clorhexidină, deoarece aceasta pătează dinţii rapid. Cafeaua sau băuturile pe bază de cola în cantităţi mici nu pătează dinţii, dar în cantităţi mari creează eroziuni şi carii. Anumite alimente, cum ar fi mărul şi portocala, pot fi consumate după masă, deoarece curăţă dinţii. Sunt de evitat ciocolata, cola, alimentele ce conţin mult zahar şi mulţi coloranţi”, precizează medicul stomatolog Răzvan Boberis.
„Dacă practici un periaj orizontal, faci mici recesiuni ale gingiei, îndepărtezi gingia de dinte puţin şi astfel se expune joncţiunea dintre smalţ şi cement. Acea zonă nu este protejată de nimic, iar în momentul în care se aplică stimuli calzi sau reci apare durerea”, spune dentistul.
Eroziunile dentare apar ca urmare a consumului excesiv de băuturi acidulate sau în urma unui dezechilibru al muşcăturii, al organizării dinţilor. Când dinţii nu calcă corect, practic se produc traume şi apar mici eroziuni ale smalţului, iar pe acolo se transmite stimulul rece foarte uşor şi apare hipersensibilitatea.
O altă cauză este strepezirea dinţilor. Dacă mănânci multe alimente acide, multe citrice, dinţii devin hipersensibili (hiperestezie) şi astfel se curăţă spaţiile prin care se transmit stimulii la nerv şi apare durerea.
„La dinţii care au suferit eroziuni se aplică plombe dintr-un compoziţie fluidă, moale, care acoperă eroziunea. La hiperestezie se face periaj corect dentar cu pasta de dinţi desensibilizantă sau chiar o fluorizare profesională cu paste profesionale”, adaugă medicul Răzvan Boberis.
Sursa: Gândul.info