Cu toții ne dorim un zâmbet alb imaculat, dar trebuie să știm că există o serie de alimente care ne împiedică să avem o dantură strălucitoare și care pot chiar să strice efectele unei albiri profesionale. Medicul stomatolog Adrian Mina ne spune care sunt aceste alimente și băuturi dăunătoare pentru dinți și care duc la apariția acelor pete pe dinți pe care nimeni nu și le dorește.
Alimentele și băuturile pe care le consumăm zilnic au un impact major asupra sănătății și a aspectului dinților noștri. Așa că este important să fim extrem de atenți la ce băgăm în gură dacă vrem un zâmbet de un alb imaculat. Medicul stomatolog Adrian Mina ne spune ce ar trebui să evităm să consumăm pentru a nu ne păta dinții.
Ceaiul este foarte sănătos, însă nu este cea mai bună alegere atunci când vrei o dantură imaculată. E bine de știut că, în special ceaiul negru poate păta dinții mai tare decât o face cafeaua. Pe de altă parte, ceaiurile din plante atacă smalțul și pot totodată cauza apariția petelor inestetice la nivelul danturii.
”Știm cu toții că sosurile sunt gustoase, dar pot afecta aspectul dinților. Vorbim aici în special de cele intens colorate, precum ar fi sosurile de roșii, soia ori curry. E bine să le evitați pe cât posibil pe acestea sau să vă spălați pe dinți la scurt timp după ce le-ați consumat”, recomandă medical stomatolog Adrian Mina.
În general, alimentele și băuturile acide afectează dantura. Băuturile energizante consumate adesea de sportivi, spre exemplu, atacă smalțul și provoacă apariția petelor. Este mult mai recomandat să le înlocuiți cu apă.
”Dacă o anume băutură sau aliment poate păta fața de masă, atunci îți poate păta și dinții. Nu este de mirare că vinul roșu, o băutură acidă cunoscută pentru culoarea sa intensă, poate păta dinții. Trebuie să știți însă că și vinul alb poate face asta, întrucât este mai acid decât cel roșu”, este de părere medical stomatolog Adrian Mina.
Afinele, murele, cireșele, rodiile și alte astfel de fructe intens colorate pot pata dinții. La fel și sucurile din fructe sau plăcintele care le conțin.
Coloranții și acidul pe care aceste sucuri le conțin pot păta dinții. Chiar și cele deschise la culoare. În plus, substanțele chimice care adaugă aromă pot eroda în timp smalțul dentar.
”Cu siguranță știți acele bomboane sau gume de mestecat ce pătează limba. Ei bine, ele au același efect și asupra dinților. Atâta timp însă cât nu le consumați des, nu vor avea efecte negative pe termen lung”, explică medical stomatolog Adrian Mina.