Profilaxia – primul pas către un zâmbet sănătos

Primul pas către un zâmbet sănătos este profilaxia. Dr. Manuela Lupaşcu ne vorbeşte despre tot ce înseamnă acest pas.
  • Publicat:
Profilaxia - primul pas către un zâmbet sănătos
FOTO: 123rf.com / Profilaxia - primul pas către un zâmbet sănătos

În stomatologie, profilaxia este esenţială în menţinerea  sănătăţii orale. Profilaxia este un sinonim al prevenţiei, fiind unul dintre cele mai la îndemână tratamente din medicina dentară. Prevenţia include atât metodele de îngrijire a dinţilor aplicate de pacienţi acasă (un periaj corect, folosirea instrumentelor auxiliare de curăţare, aţa dentară, apa de gură şi duşul bucal), cât şi detartrajele şi periajele profesionale efectuate în cabinetul stomatologic.

Şedinţele de profilaxie cuprind mai multe tratamente, în funcţie de istoricul medical al pacientului, de nevoile sale, precum şi de vârsta la care se află. Medicul şi igienistul dentar stabilesc ce pachet profilactic li se potriveşte cel mai bine.

Dr. Manuela Lupaşcu menţionează prezenţa pachetelor profilactice standard destinate pacienţilor de orice vârstă care nu au probleme dentare, sau au probleme minore, coloraţii dentare,  aparate ortodontice, implanturi dentare  sau afecţiuni parodontale. În plus, există posibilitatea ca fiecare persoană să beneficieze de un pachet de tratament personalizat, în funcţie de nevoi. O recomandare este comună tuturor celor care au o dantură sănătoasă: vizitele la fiecare şase luni pentru verificare şi igienizare. În cadrul controalelor regulate se pot depista şi trata mai uşor şi eficient orice afecţiuni ar putea apărea. Iar detartrajul este a doua indicaţie pentru toţi pacienţii, întrucât tartrul se poate depune pe suprafaţa dinţilor, chiar dacă igiena orală este foarte bună.

Un alt aspect pentru care profilaxia este importantă, îl reprezintă legătura dintre depunerile de tartru şi apariţia bolii parodontale. Dacă resturile alimentare nu sunt înlăturate printr-un periaj eficient şi prin folosirea instrumentelor auxiliare de curăţare, ele favorizează dezvoltarea plăcii bacteriene şi formarea tartrului. Ţesutul gingival se inflamează şi începe să sângereze, ca răspuns la prezenţa bacteriilor. În lipsa măsurilor necesare, toate acestea conduc la un stadiu avansat de afectare al parodonţiului (ţesutul de susţinere al dintelui), la retracţie gingivală şi osoasă şi, în final, la mobilitatea dinţilor şi la pierderea lor. De asemenea, trebuie reţinut că odată apărut, tartrul nu mai poate fi îndepărtat acasă prin periaj, ci doar în cabinetul stomatologic, printr-un detartraj şi periaj profesional. Această manoperă înlătură depunerile de tartru şi lasă în urma ei o suprafaţă dentară netedă, pe care depunerea plăcii bacteriene va fi întârziată.

Detartrajul se efectuează manual sau cu ultrasunete, poate fi completat de air-flow (atunci când este nevoie), dispozitiv ce proiectează un jet de aer, apă şi perle de bicarbonat de sodiu pe suprafeţele dentare, asigurându-se astfel o curăţare intensă a zonelor mai greu accesibile.

Sfaturi pentru menţinerea rezultatelor

Există şi câteva sfaturi utile după igienizare, care să ajute la menţinerea  rezultatelor o perioadă mai îndelungată. Trebuie evitat consumul alimentelor şi lichidelor colorate timp de câteva ore după detartraj. Este posibil să apară o mică sensibilitate dentară şi de aceea se recomandă folosirea unei paste de dinţi cu fluor. De asemenea, periuţa de dinţi trebuie schimbată. Pacienţii fumători trebuie să ştie că fumatul va duce la repigmentarea dinţilor, de aceea este indicat ca ei să efectueze detartrajul la fiecare trei-patru luni. La fel se recomandă şi pacienţilor care au afecţiuni parodontale.

Cu siguranţă, a preveni este mai bine decât a trata. Instituirea unui program în scop profilactic este esenţial pentru a ne păstra dinţii sănătoşi cât mai mult timp şi a ne bucura de un zâmbet de invidiat.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News