Respiraţia urât mirositoare este o problemă extrem de des întâlnită şi are numeroase cauze posibile. Printre remediile recomandate de medicul stomatolog Adrian Mina se numără consumul de apă, ceai verde şi înlocuirea apei de gură din comerţ cu diverse combinaţii de plante. Respiraţia urât mirositoare care persistă pe termen îndelungat, sau halitoza, se datorează de obicei bacteriilor din gură. Aceste bacterii produc gaze care pot provoca un miros. Mirosul apare atunci când bacteriile descompun zaharurile şi amidonul din alimentele pe care oamenii le mănâncă.
“Uneori, halitoza poate semnala ceva mai grav, cum ar fi boala gingiilor sau cariile dentare. Este important să meargeţi la controale dentare în mod regulat, astfel încât medicul să poată trata aceste probleme din timp. E important de ştiut că respiraţia urât mirositoare poate, de asemenea, să semnaleze şi o problemă de sănătate ce nu are legătură neapărat cu cavitatea bucală”, explică medicul Adrian Mina.
Bea apă
“Sindromul gurii uscate este o afecţiune care poate provoca halitoză, precum şi alte probleme de sănătate orală. Gura uscată apare atunci când glandele salivare nu produc suficientă salivă pentru a clăti resturile alimentare din gură. O mulţime de diferiţi factori pot provoca uscarea gurii. Cea mai frecventă cauză este deshidratarea. Medicamentele şi dieta pot influenţa, de asemenea, gradul de uscăciune al gurii. Este recomandat consumul de 2.7 litri de apă pe zi în cazul femeilor şi 3.7 litri pe zi în cazul bărbaţilor. Aceste cantităţi includ şi apa provenită din alimente şi alte tipuri de băuturi”, recomadă medicul stomatolog.
Ceaiul verde
“Ceaiul verde este foarte bogat în antioxidanţi, iar cel mai prezent antioxidant este Epigallocatechin-3-galate (EGCG). Cercetările sugerează că EGCG poate avea multe efecte benefice asupra sănătăţii. Studiile arată că EGCG declanşează celulele din gingii pentru a elibera o substanţă antimicrobiană. Această substanţă chimică vizează Porphyromonas gingivalis (P.gingivalis), un tip de bacterie care contribuie la apariţia bolilor gingivale şi a halitozei. Un alt tip de bacterie care contribuie la apariţia halitozei este Solobacterium moorei (S. moorei), iar ceaiul verde are impact şi asupra acesteia”, dezvăluie stomatologul Adrian Mina.
Combinaţii de plante în locul apei de gură
„Placa dentară şi inflamaţia gingiilor sau gingivita se numără la rândul lor printre cauzele comune ale halitozei. Este recomandată obţinerea unei substanţe din ulei de arbore de ceai, cuişoare şi busuioc cu care să vă clătiţi cavitatea bucală, fiecare dintre aceste ingrediente având proprietăţi antimicrobiene şi antiinflamatorii. Uleiul de arbore de ceai poate fi de asemenea înlocuit cu ulei de scorţişoară, întrucât şi acesta are puternice proprietăţi antibacteriene şi nu provoacă daune la nivelul celulelor gingivale. E important de ştiut că uleiurile esenţiale se folosesc doar diluate în apă şi nu se înghit!”, menţionează medicul stomatolog.
Condimentele, aliate împotriva mirosului urât al gurii
“Există şi o serie de condimente pe care le puteţi include în alimentaţia de zi cu zi, astfel încât lupta contra respiraţiei urât mirositoate să fie şi mai eficientă. Printre acestea se numără seminţele de fenicul, anasonul, cuişoarele, cardamomul, scorţişoara, ghimbirul, menta, pătrunjelul, corandrul, rozmarinul sau cimbrul”, adaugă el.
Iaurturi probiotice şi kefirul
“Probioticele sunt bacterii vii benefice pentru sănătate. Consumul de alimente care conţin probiotice ajută la reducerea nivelului de bacterii rele din gură, iar acest lucru poate ajuta la îmbunătăţirea respiraţiei. Toate iaurturile conţin probiotice, deoarece aceste bacterii sunt necesare pentru transformarea laptelui în iaurt. Cu toate acestea, iaurtul probiotic şi kefirul conţin un grad mai ridicat din aceste bacterii benefice”, spune specialistul.
Când mergem la stomatolog?
“Halitoza poate semnala carii dentare, boli gingivale ori poate fi un efect secundar al unei medicamentaţii sau a unei probleme în altă parte a corpului. Ar trebui să ajungeţi la medic dacă respiraţia nu se îmbunătăţeşte, în ciuda încercării remediilor mai sus amintite”, este recomandarea stomatologului.