Acum câteva luni, începusem să răresc vizitele la sala de sport. Mi-am spus ca mersul pe jos şi 20 de minute de exerciţii făcute aproape zilnic vor fi de ajuns ca să mă menţin în formă. Poate că reţeta ar fi funcţionat dacă n-aş fi dat iama în humusuri, brânză de capră şi vin roşu. Dar cum am pus plăcerea a învins raţiunea, iar sportul a fost îngenunchiat de lene, iată că m-am trezit afundată într-o amorţeală pe care antrenamentele cu Anca Bucur au scos-o rapid la iveală.
Păi cum aşa? Păi uite aşa pentru că după primele minute de Body pump, C Core sau Cycling, inima mea a simţit că se va opri definitiv, picioarele îmi tremurau ca piftia, iar genunchii mă cam dureau, pentru că au capitulat în faţa efortului combinat cu kilogramele mele în plus. Păi cum, mi-am zis, acele 20 de minute de abdomene şi exerciţii cu fitball-ul nu au mai dat roade? Mersul pe jos nu e de ajuns? Răspunsul corect este: NU.
Aşa că iată-mă luptând în prima săptămână cu antrenamentele de tip interval, cu dorinţa de a nu capitula în ciuda epuizării evidente, cu greutăţile care mă moleşeau după numai un minut şi cel mai dur, cu flotările pe care nu le-am putut face niciodată pentru că ani de zile mi-am neglijat braţele.
Prima săptămână a fost cea mai grea, dar lucrurile au început să se simplifice din a doua: rezistenţa la efort a crescut, hainele au început timid, dar sigur, să fie mai lărguţe, iar tonusul meu a devenit mai bun. Practic, am început procesul de ardere intensă a grăsimilor şi de creştere a masei musculare. Care sunt condiţiile reuşitei? Păi următoarele:
1.Consum mai puţine calorii decât ard la sport.
2.Fac antrenamente de tip interval, care presupun alternarea perioadelor de efort intens cu cele de efort moderat.
3. Am un aport optim de proteine din shake-urile proteice înlocuitoare de masă, boabele de soia prăjite şi din batoanele proteice, toate de la Herbalife.
4. De asemenea, mă ajută mult şi suplimentele de la Herbalife care conţin: Schizandra, seleniu, vitaminele B, C, E şi Omega 3.
5. Din antrenamentele săptămânale, fac parte obligatoriu exerciţiile cu greutăţi pentru braţe, cele pentru coapse şi fesieri cu Bosu, fandările, orele de cycling şi seriile de abdomene.
Mai e ceva care mă face să rezist, indiferent de cât de greu e antrenamentul: am grijă, ca în timpul efortului, să consum Herbalife 24 Hydrate, pe care îl adaug în apă. Cred că slăbirea începe să fie cu mine! 🙂