Nu-mi aduc aminte când am descoperit bucuria micului dejun pentru că pur şi simplu în prima parte a vieţii nu prea am avut cum s-o fac. Grădiniţa comunistă, şcoala primară şi liceul post decembrist, dar la fel de comunist, au fost pentru mine un chin din punctul de vedere al orei de trezire: nu sunt şi nu am fost nicicând matinală şi pentru că Murphy are mereu dreptate, ghiciţi: toate orele începeau la 7, 8 dimineaţa.
Şi unde să mai strecori tu biet copil sau adolescent micul dejun? Cât de devreme să te trezeşti ca să ai răgaz să te bucuri şi tu de un sendviş sau măcar de un pahar cu lapte? Drept urmare, luai cu tine ce-ţi pregăteau mama sau bunica şi înfulecai mai târziu, pe la ora 11, la ora gustării, ceea ce ar fi trebuit să fie micul dejun.
Asta în cel mai fericit caz dacă nu cumva prima mea masă era pe la prânz când devoram 3 ciorbe, două porţii de felul doi şi eventual desert şi mă miram în adolescenţă că luam proporţii. Învăţam matematică pe pâine, citeam zeci de kilograme de cărţi, ştiam pe de rost formule kilometrice din chimie, dar din păcate cifrele astea nu-mi erau de niciun ajutor în viaţa reală: ar fi fost ideal ca măcar o oră din toate materiile pe care le-am studiat să fi fost de nutriţie. Şi poate chiar mai mult de o oră, având în vedere că acum îmi dau seama cu adevărat cât de important este să ştim cât, cum, când mâncăm şi care sunt cele mai echilibrate combinaţii alimentare. M-am convins încă o dată de asta şi după discuţia cu medicul nutriţionist, Corina Zugravu şi cu consultantul Herbalife care mi-au explicat pe larg beneficiile unui mic dejun echilibrat.
Am descoperit ulterior că Herbalife oferă şi o soluţie de Mic Dejun uşor de preparat şi de consumat. Avantajul este că mă pot hrăni, hidrata şi energiza cu doar 241 de calorii din Shake, Ceai Instant pe baza de plante şi Concentrat de Aloe Vera, programul de mic dejun pe care îl voi respecta pe tot parcursul procesului de slăbire şi transformare. Şi ce poate fi mai simplu decât să combini 250 de ml de lapte semi-degresat cu două linguri de shake Formula 1 de la Herbalife, cu gust de frişcă şi biscuiţi? Şi cât de rapid te poţi energiza la primele ore ale dimineţii dacă nu preparând rapid un Ceai pe bază de plante, cu extract de ceai galben pekoe şi ceai verde?
Şi cât de uşor îţi poţi lua porţia zilnică de hidratare optima dacă nu consumând apă cu puţin concentrat de aloe vera şi aromă de mango? Bonus: proteinele din zer care se găsesc în produsele Herbalife24 chiar mă ajută să fac faţă antrenamentelor zilnice şi să fiu în formă, fără să simt foamea. Gata micul dejun, mă duc că mă aşteaptă Anca la Body Pump! 🙂