Dacă pielea ta este roşie şi ai usturimi ca urmare a faptului că ai stat prea mult timp la soare, vei fi bucuroasă să afli că există o serie de remedii naturale pe care le poţi aplica acasă pentru a ameliora simptomele neplăcute!
Deşi există o varietate de modalităţi prin care putem trata arsurile solare uşoare acasă, te sfătuim să consulţi un medic în cazul în care arsurile sunt însoţite de febră, frisoane sau blistere!
Oţetul este acid şi acru, deci probabil că nu te-ai gândi în mod normal să îl aplici pe pielea arsă de soare. Dar surprinzător, acesta poate ajuta destul de mult la calmarea pielii. Oţetul de mere şi oţetul alb funcţionează cel mai bine pentru acest lucru.
Dacă ai o sticlă cu pulverizator la îndemână, umple-o cu oţet şi pulverizează pe pielea cu arsuri la fiecare câteva ore (sau ori de câte ori revine senzaţia inconfortabilă). Acidul acetic din oţet calmează şi hidratează pielea arsă de soare – exact ceea ce ai nevoie pentru a te simţi mai bine şi pentru a minimiza peelingul inestetic care s-ar putea dezvolta mai târziu. Nu pulveriza pe faţă (oţetul va răni ochii). În schimb, aplică-l cu ajutorul unei dischete demachiante, un prosop sau un şerveţel de hârtie.
Probabil că ai deja în bucătărie fulgi de ovăz şi ai auzit chiar şi despre băile de ovăz pentru înfrumuseţarea aspectului pielii. Dar ştiai că fulgii de ovaz sunt de asemenea şi un remediu ideal pentru arsurile solare? Pentru a încerca acest lucru, prepară un terci din fulgi de ovăz, iar atunci când fulgii sunt moi, aplică-i în locurile arse de pe piele şi lasă amestecul să stea o vreme. Clăteşte cu apă rece şi repetă ori de câte ori este necesar (foloseşte de fiecare dată fulgi de ovăz proaspeţi).
Bicarbonatul de sodiu este o substanţă pe care o ai deja la îndemână care te poate ajuta la calmarea pielii arse de soare. Există două moduri de utilizare a bicarbonatului de sodiu în acest scop.
În primul rând, îl poţi folosi în baie – umple cada cu apă uşor rece la atingere şi pe măsură ce se umple, adaugă o ceaşcă de bicarbonat de sodiu. Relaxează-te în cadă pentru o vreme şi observă miracolul bicarbonatului care va ajuta pielea să se simtă mai bine aproape instantaneu.
Alternativ, poţi amesteca bicarbonatul de sodiu într-o pastă care se aplică direct pe piele (bicarbonat + apă). Începe cu o jumătate de cană de bicarbonat de sodiu şi adaugă apă rece până când amestecul devine suficient de subţire pentru a se răspândi pe pielea arsă de soare. Aplică amestecul şi lăsaţi-l timp de aproximativ 15 minute, apoi clăteşte-l cu apă rece.