Ştiai că 1 din 5 europeni suferă de alergii solare? Acest tip de afecţiuni se întâlnesc la toate grupele de vârstă, dar cei mai afectaţi sunt copiii si adolescenţii.
“Alergiile solare sunt din ce în ce mai des întâlnite. Şi de cele mai multe ori sunt confundate cu arsurile solare. Sub formă de erupţii polimorfe pruriginoase, aceste alergii sunt consecinţa unor reacţii de sensibilizare locală. Ca urmare a expunerii la UV, la nivelul pielii apar compuşi chimici denaturaţi, care declanşează reacţii de tip alergic.”, ne informează medicul Dragoş Peteu, Doctor Medicină Generală şi Homeopatie, membru al Societăţii Române de Homeopatie.
Adeseori întâlnim o erupţie însoţită de roşeaţă şi pruruit, care se manifestă de obicei la nivelul zonelor descoperite, după expunere la soare. Aspectul acesteia poate varia de la papule şi plăci, la papulo-vezicule sau vezicule care se pot dezvolta chiar şi în câteva minute de la expunerea solară. Aceste manifestari cutanate pot afecta starea generală, fiind însoţite de senzaţie generală de disconfort sau chiar de frisoane, cefalee şi greaţă.
Medicul homeopat, Dragoş Peteu, menţionează că ”factorii de risc sunt mai mulţi”. Printre aceştia se numără:
Cele mai eficiente masuri preventive sunt evitarea expunerii la razele solare şi îmbrăcămintea care să acopere cât mai mult din părţile corpului. Etiologia alergiei solare nu este cunoscută întotdeauna şi, de aceea, consultul medical şi anamneza sunt importante pentru a stabili tratamentul optim.
”Abordarea homeopată caută să integreze atât cauzele şi predispoziţiile, cât şi manifestarile clinice pentru a stabili cea mai buna conduită terapeutică”, punctează dr. Peteu.
Homeopatul are în vedere, dacă e cazul, şi celelalte coordonate ale vieţii pacientului. Îi recomandă un regim alimentar uşor, hidratare corespunzătoare şi tratament pe măsură. Specialistul homeopat menţionează variantele de tratament, însă e important de luat în calcul că fiecare pacient primeşte recomandări personalizate.
Tratamentul homeopat corect ales şi administrat este unul blând, fără reacţii adverse şi care, în cele mai multe situaţii, permite vindecarea. Automedicaţia este de evitat. Tratamentul homeopat trebuie să se desfaşoare sub îndrumarea li supravegherea unui medic competent.