Bătrâneţe haine grele? Nici vorbă, dacă bem zilnic ceai verde, după cum ne îndeamnă oamenii de ştiinţă japonezi. Conform teoriilor emise de aceştia, adulţii care consumă regulat ceai verde se vor transforma în nişte bătrânei simpatici, plini de viaţă, sănătoşi şi în putere.
Antioxidanţii ar fi secretul, care împiedică distrugerea celulară şi instalarea, în cele din urmă, a bolilor. Cercetătorii niponi au ţinut 3 ani sub observaţie 14.000 de persoane trecute de 60 de ani şi au observat că acelea care au băut mai mult ceai verde au avut, în timp, mai puţine probleme de mobilitate.
13% dintre adulţii care au consumat mai puţin de o ceaşcă pe zi, prezentau, la sfârşitul studiului, dizabilităţi funcţionale care îi împiedicau să-şi poată satisface anumite nevoi de bază (cum ar fi deplasarea în casă ori îmbrăcatul).
Nu se ştie dacă ceaiul verde singur are efecte miraculoase asupra sănătăţii bunicilor sau factorul cheie este stilul de viaţă al celor ce-l consumă, aceştia dovedindu-se că mănâncă destul de sănătos şi au o viaţă socială relativ bogată.