Ceai de gălbenele: beneficii, mod de preparare, substanţe active şi proprietăţi, contraindicații
Gălbenelele sunt “florile de aur” ale sănătăţii şi frumuseţii şi au numeroase virtuţi terapeutice. Aceste flori galbene sunt utilizate de secole în medicină, iar în mod tradiţional acestea serveau pentru tratamentele contra eczemelor, gastritei, arsurilor pielii, a rănilor şi cicatricilor, a crampelor abdominale şi a muşcăturilor de insecte.
Antioxidanţii din gălbenele protejează celulele organismului de efectul dăunător al stresului oxidativ, scăzând astfel riscul de inflamaţii în corp.
Ceaiul de gălbenele este excelent în prevenirea şi trataraea a numeroase afecţiuni, însă este consumat şi din pură plăcere, aroma acestuia fiind parfumată şi delicată.
Gălbenelele conţin numeroase elemente active benefice pentru sănătate, precum betacaroten, vitamina C, steroli, flavonoide, tanini, saponine, substanţe tri-terpenice şi ulei volatil – care au efecte miraculoase pentru întregul corp.
Prin urmare, ceaiul de gălbenele prezintă proprietăţi antioxidante, antiinflamatorii, antimicrobiene, antiseptice, cicatrizante şi antiparazitare.
Întăreşte sistemul imunitar prin prezenţa betacarotenului, care ajută organismul să lupte cu bacteriile şi virusurile. Astfel, răcelile de sezon vor fi ţinute la distanţă sau pot fi ameliorate simptomele şi vindecarea va avea loc mai rapid. De asemenea, betacarotenul previne procesele inflamatorii din corp, scăzând riscul de artrită reumatoidă sau alte afecţiuni ale sistemului osos.
Ameliorează simptomele afecţiunilor gastrointestinale precum gastrita, indigestia sau ulcerul peptic şi poate preveni arsurile stomacale survenite în urma unei mese copioase, bogată în grăsimi. În plus, efectul benefic se manifestă şi în cazul afecţiunilor tractului urinar sau a tulburărilor digestive la copii.
Reglează ciclul menstrual şi reduce intensitatea crampelor abdominale specifice sindromului premenstrual datorită flavonoizilor, care au efect antiinflamator.
Sub formă de gargară, ceaiul de gălbenele vindecă durerile de gât, ameliorează aspectul gingiilor (previne sângerările) şi diminuează simptomele gingivitei sau a altor afecţiuni ale cavităţii orale.
Ceaiul de gălbenele consumat zilnic are efect detoxifiant, deci ajută la eliminarea toxinelor dăunătoare din corp şi protejează rinichii, ficatul, vezica urinară şi alte organe interne, favorizând în acelaşi timp scăderea în greutate.
Previne formarea ridurilor şi ameliorează acneea prin aplicarea de comprese sau pliculeţe de ceai aplicate pe zonele problematice.
Proprietăţile emoliente şi cicatrizante din gălbenele duc la un aspect mai luminos al pielii, vindecă înţepăturile de insecte, iritaţiile, tăieturile şi cicatricile. De asemenea, ceaiul de gălbenele este indicat şi pentru scalpul uscat, cu tendinţă spre mătreaţă.
Pentru prepararea ceaiului de gălbenele se adaugă 200-300 ml de apă clocotită peste două linguriţe de floare uscată (sau 1-2 pliculeţe) şi se lasă la infuzat între 5 şi 10 minute. Se poate îndulci cu o lnguriţă de miere de albine şi se serveşte călduţ pentru uz intern.
Pentru uz extern, ceaiul se lasă la răcit şi se aplică pe zonele cu probleme comprese.
Consumul de ceai de gălbenele este contraindicat femeilor însărcinate şi celor care alăptează, precum şi persoanelor care urmează un tratament pe bază de sedative, deoarece anumite substanţe pot amplifica efectul medicamentelor.
De asemenea, pot exista reacţii alergice sau dezechilibre hormonale, motiv pentru care este recomandat consultul medicului specialist înainte de a începe administrarea de ceai de gălbenele ca tratament naturist.