Ceaiul de crăițe are un gust delicios, dar și beneficii pe măsură. Aceste flori viu colorate sunt folosite în medicina tradițională pentru ameliorarea unor probleme care vizează stomacul sau inima, dar pot fi benefice și în cazul infecțiilor urinare sau cu paraziți intestinali.
Află ce beneficii are ceaiul de crăițe și cum îl poți prepara acasă.
Consumul de ceai de crăițe are efect benefic asupra inimii, deoarece compușii activi din plantă conferă elasticitate vaselor de sânge. Astfel, circulația sângelui bogat în oxigen și substanțe nutritive este îmbunătățită și se reglează în mod natural tensiunea arterială.
Dacă aveți probleme cu tensiunea, ceaiul de crăițe poate fi un remediu de luat în calcul, pe lângă medicația recomandată de medic. Cu toate acestea, nu consumați pe termen lung sau în cantități crescute ceai de crăițe – sau din alte plante – fără să cereți sfatul cardiologului, pentru a nu vă pune în pericol sănătatea.
Ceaiul de crăițe poate fi un ajutor în lupta cu durerile cauzate de inflamațiile din corp. Această băutură cu efect antiinflamator poate ameliora durerile cauzate de afecțiuni precum artrita, reumatismul, guta, sindromul de tunel carpian, lombosciatica, spondilita achilozantă sau fibromialgia.
De asemenea, preparatele pe bază de crăițe pot avea efect benefic asupra pielii, în special în cazul persoanelor care se confruntă frecvent cu acnee, furuncule sau eczeme. Proprietățile antiinflamatoare ale crăițelor se pot dovedi utile și pentru vindecarea mai rapidă a pielii afectate de arsuri sau în urma unei intervenții chirurgicale.
Persoanele care au frecvent probleme cu digestia și care se confruntă cu simptome supărătoare, precum balonare, gaze intestinale, crampe abdominale, constipație – pot urma o cură de câteva săptămâni cu ceai de crăițe.
Acest tip de ceai ajută la curățarea naturală a colonului, stimularea producției de sucuri gastrice și favorizează absorbția mai eficientă a substanțelor nutritive din alimente.
Totodată, poate fi util și în infecțiile cu viermi intestinali, având puternic efect vermifug.
Ceaiul de crăițe poate fi un remediu util și pentru persoanele care se confruntă cu infecții urinare recidivante sau care au pietre la rinichi de mici dimensiuni, acesta ajutând la eliminarea mai ușoară a acestora.
Compușii din plantă au efect antibiotic, antiviral și antifungic natural, fiind astfel de ajutor în ameliorarea unor afecțiuni precum răceala, gripa sau COVID-19, infecții cu E. coli, Salmonella sau stafilococi, dar și în caz de candidoză.
Datorită luteinei din crăițe, ceaiul din aceste flori are un rol protector împotriva unor boli precum degenerescența maculară cauzată de vârstă sau cataracta, care se manifestă prin vedere în ceață, denaturarea culorilor, scăderea acuității vizuale sau apariția unor pete întunecate în centrul câmpului vizual.
Carotenoizii din crăițe pot avea un rol benefic și în ceea ce privește prevenția cancerului de colon sau de stomac.
Pentru a prepara o cană de ceai de crăițe ai nevoie de 1-2 lingurițe de plantă uscată și mărunțită. Toarnă peste aceasta o cană cu apă fierbinte și lasă la infuzat 3-5 minute.
Ceaiul are o culoare plăcută auriu-roșiatică și un parfum similar crizantemelor. Pentru îndulcire poți folosi o linguriță de miere de albine sau alt îndulcitor, sau poți combina ceaiul de crăițe cu cel de mușețel ori mentă pentru un gust mai plăcut.