Dacă stai mult timp la birou sau perna de acasă nu e tocmai confortabilă, cu siguranţă te confrunţi cu această problemă supărătoare, respectiv senzaţia de gât înţepenit, care trosneşte şi doare cumplit. Statisticile arată că până la 20% dintre adulţi se confruntă cu acest disconfort, iar printre cauze se numără, cum era de aşteptat, folosirea excesivă a telefonului mobil, statul prelungit în faţa computerului şi, desigur, salteaua şi perna care au ieşit „din termenul de garanţie”.
Alte posibile cauze ale gâtului înţepenit pot fi stresul, mişcările repetitive ale gâtului într-o anumită direcţie, postura greşită la birou, dar şi anumite afecţiuni, precum osteoartrita sau leziunile la nivelul coloanei vertebrale sau gâtului.
Astăzi vom aborda această temă dureroasă şi ne vom referi la remediile şi metodele care pot ajuta la prevenirea şi ameliorarea simptomelor neplăcute.
Dacă te doare gâtul şi simţi că e înţepenit, poţi încerca diverse metode pentru a reduce sau chiar preveni apariţia acestor simptome. Iată ce îţi recomandăm:
Inflamaţia este cea care duce la apariţia durerii de gât, aşa că o bună metodă de a scăpa de probleme este să aplici un pachet cu gheaţă pe zona dureroasă, pe care să îl ţii acolo timp de 20 de minute. Sau poţi alterna folosind atât gheaţă, cât şi comprese calde. Şi un duş fierbinte poate fi eficient!
Întinderea şi rotirea gâtului în sensul acelor de ceasornic pot ajuta la ameliorarea durerii, dar ajută şi la prevenirea senzaţiei de gât înţepenit. Este foarte important să faci asta cât mai lent, fără grabă şi fără mişcări bruşte, deoarece astfel nu faci decât să agravezi simptomele.
Câteva exemple de exerciţii pentru dezmorţirea gâtului sunt următoarele:
Este de preferat să apelezi la serviciile unui profesionist, cum ar fi un chiropractician cu experienţă, pentru a evita mişcările nepotrivite, ce pot agrava durerea. Un expert în tegnici de masaj va şti cum să găsească punctele nevralgice şi cum să execute mişcările care te vor scăpa de durere.
Este o tehnică prin care sunt introduse mici ace în anumite zone ale corpului ce au legătură cu diverse organe. Deşi mai sunt încă necesare studii care să îi certifice eficienţa, metoda este practicată de mii de ani, unele persoanele observând efecte benefice.
În orice caz, dacă te tentează această procedură, apelează doar la specialişti certificaţi, care lucrează cu ace sterile şi care are experienţă.
Dacă durerea de gât survine în momentul în care faci mişcare, în special exerciţii cu greutăţi, ar trebui să te opreşti, pentru a nu agrava situaţia. Încearcă să schimbi rutina de antrenament cu alte exerciţii mai prietenoase cu gâtul tău.
Da, şi stresul poate duce la înţepenirea gâtului, deoarece starea de tensiune se manifestă cu precădere la nivel muscular. Poţi încerca tehnici de destresare precum meloterapia, meditaţia, respiraţia profundă sau orice activitate îţi face plăcere, inclusiv… o vacanţă.
Exerciţiile fizice executate corect şi constant ajută la tonifierea musculaturii, inclusiv la nivelul gâtului. De asemenea, te ajută să ai o postură corectă la birou şi reduc riscul de apariţie a durerilor cervicale. În plus, sunt o metodă excelentă de eliberare a stresului.
Sau salteaua, sau ambele! De cele mai multe ori, durerile de gât şi senzaţia de gât înţepenit sunt cauzate de saltelele deformate sau/şi de pernele care nu au o formă anatomică ce respectă curbura gâtului.
Sunt indicate saltelele uşor mai rigide, de preferat cele cu spumă de memorie, pernele care asigură o bună susţinere a gâtului şi dormitul pe spate sau pe lateral, niciodată cu faţa în pernă.
Alte măsuri pentru a preveni sau ameliora durerile de gât sunt: achiziţionarea unui scaun ergonomic şi postura corectă la birou, limitarea timpului petrecut cu telefonul în mână şi privirea în jos şi pauzele de şofat, mai ales dacă parcurgi drumuri lungi la volan.
Dacă durerea nu trece cu nicio metodă din cele descrise mai sus, poţi apela la analgezice pentru durere, dar nu ţi le recomandăm pe termen lung. Pilulele cu ibuprofen, naproxen şi acetaminofen sunt eficiente, dar pot avea şi reacţii adverse, mai ales dacă le iei constant.
Printre cele mai comune efecte negative ale acestora se numără creşterea tensiunii arteriale şi apariţia ulcerului.