Cele mai eficiente remedii pentru durerea de spate

Află ce remedii te pot ajuta să scapi de durerile de spate cauzate de sciatică sau hernie de disc.
  • Publicat:
Cele mai eficiente remedii pentru durerea de spate

Peste 80% dintre adulţi se vor confrunta cu cel puţin un episod de durere de spate pe parcursul vieţii, în special după vârsta de 40 de ani. Potrivit unui raport Harvard, unul din cinci americani, femeie sau bărbat, se plânge de dureri de spate. Principala cauză ar fi înaintarea în vârstă, spun specialiştii, deoarece oasele şi articulaţiile din zona lombară încep să se taseze, plus că producţia de colagen şi elastină scade, ceea ce reduce flexibilitatea articulară.

Alte cauze ale durerilor de spate sunt hernia de disc, o afecţiune care survine pe fondul deteriorării unui disc intervertebral, de regulă la nivelul inferior al coloanei (lombar), dar şi sciatica – ale cărei simptome se manifestă prin durere puternică la nivel lombar, care se lasă pe coapse şi picioare.

Întinderile, ridicările de greutăţi mari sau un accident sunt, de asemenea, posibile cauze ale durerilor lombare. Aceste dureri trec adesea de la sine, poate cu ajutorul unor analgezice, dar dacă persistă mai mult de 3-4 zile, este cazul să programezi o vizită la medic.

Cu toate acestea, în funcţie de cauza şi de intensitatea durerii, poţi încerca anumite remedii pentru ameliorarea acesteia. Iată câteva variante de luat în seamă:

Comprese reci-calde

Se recomandă aplicarea iniţială a compreselor reci, de preferat a unui pachet cu gheaţă învelit într-un prosop, care diminuează durerea şi previne sau reduce inflamaţia. Ulterior, la cel mult 48 de ore, poţi aplica o compresă cu apă caldă, care relaxează musculatura şi susţine circulaţia sângelui, ceea ce este de ajutor în procesul de vindecare.

Odihnă la pat, dar cu măsură

Chiar dacă odihna este indicată pentru ameliorarea durerilor de spate, mai ales atunci când stai în picioare sau în şezut, medicii recomandă ca timpul petrecut întins să nu fie exagerat, deoarece muşchii pot „înţepeni”, agravând simptomele. Aşadar, nu exagera cu statul în pat mai mult de câteva ore, nici vorbă de câteva zile. În schimb, încearcă să faci exerciţii uşoare pentru recăpătarea flexibilităţii, precum yoga sau aerobic.

Terapii complementare

Anumite remedii alternative pot ajuta la ameliorarea durerilor de spate, dar este bine să ţii cont că beneficiile acestora nu sunt susţinute şi de studiile ştiinţifice. Dacă vrei totuşi să le încerci, iată spre ce să-ţi îndrepţi atenţia: acupunctură, masaj efectuat de un chiropractician, masaj terapeutic, yoga, tai chi.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandări:
Băutura care îți curăță plămânii de fumul de țigară, flegmă și mucus
Băutura care îți curăță plămânii de fumul de țigară, flegmă și mucus
5 remedii naturale pentru a vindeca aftele bucale
5 remedii naturale pentru a vindeca aftele bucale