Ispititoarea sevă de zahăr

Deseori, axis-mundi-ul unei diete de slăbire ori de menţinere a greutăţii este consumul de zahăr... Însă există şi surprize plăcute când tocmai zahărul ne ajută să slăbim. Vă facem cunoştinţă cu sucul proaspăt din trestie de zahăr.
  • Publicat:
Ispititoarea sevă de zahăr

Deseori, axis-mundi-ul unei diete de slăbire ori de menţinere a greutăţii este consumul de zahăr… Însă există şi surprize plăcute când tocmai zahărul ne ajută să slăbim. Vă facem cunoştinţă cu sucul proaspăt din trestie de zahăr.

În cazul în care vă aflaţi într-unul din locurile în care trestia de zahăr nu reprezintă o curiozitate în pieţe (Brazilia şi India sunt principalele cultivatoare) şi trebuie să staţi mult timp în căldură, ori faceţi mult efort fizic şi psihic, trebuie să ştiţi că sucul din trestie de zahăr reprezintă una dintre cele mai bune surse de energie.

Proaspăt stors are un gust dulce-acrişor, fin, are un iz de miere de albine din flori de salcâm, este energizant şi nu atentează la conturul siluetei, căci are un indice glicemic mic. Trestia de zahăr are mai puţine calorii decât zahărul rafinat, nu conţine grăsimi saturate, colesterol sau sodiu. Sucul este bogat în fier, grupul de vitamine B, în special B6 – excelentă pentru menţinerea tinereţii pielii, calciu, magneziu, fosfor şi potasiu.

Bună pentru întregul organism

Ce aţi zice ca în momentul în care copiii vă cer cu insistenţă un desert să le oferiţi o bucăţică de trestie de zahăr? Are gust de fagure de miere şi sunt de ajuns 3, 4 bucăţele curăţate de coajă pentru a satisface pofta (spre exemplu, în supermarketurile din India se găsesc în variante gata pentru consum).

Cum se obţine sucul? În pieţe, se prepară în faţa clientului cu ajutorul unei prese manuale. Trestia de zahăr este indicată şi diabeticilor, fiind o alternativă mult mai bună decât zahărul alb.

În plus, are numeroase beneficii care se răsfrâng asupra întregului organism: ameliorează durerile de gât, simptomele răcelii, gripei, ajută la menţinerea sănătăţii stomacului, rinichilor, inimii, ochilor, creierului, organelor sexuale şi este bogată în antioxidanţi.

Sucul este alcalin, deci consumat în cure are un efect benefic în detoxifiere, luptă împotriva cancerului (studiile indică efecte împotriva cancerului de prostată şi împotriva cancerului de sân).

Chiar şi persoanele care se confruntă des cu afecţiuni în sfera renală şi urinară îl pot consuma. Pentru un plus de savoare, seva din trestie de zahăr poate fi mixată cu suc de lămâie, ghimbir şi apă de cocos.
 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandări:
Băutura care îți curăță plămânii de fumul de țigară, flegmă și mucus
Băutura care îți curăță plămânii de fumul de țigară, flegmă și mucus
5 remedii naturale pentru a vindeca aftele bucale
5 remedii naturale pentru a vindeca aftele bucale