În zilele noastre a devenit extrem de uşor să accesăm informaţii în mediul online şi practic aceasta a devenit o practică nelipsită. Ori de câte ori avem o problemă sau o întrebare tindem mai degrabă să căutăm online răspunsul, decât să ne adresăm unui specialist în domeniu.
Din păcate, acelaşi lucru se întâmplă şi cu tratamentele alternative pentru boli sau afecţiuni grave, iar alegerea de a ignora sfatul medicilor şi de a opta pentru aceste tipuri de tratamente (provenite din China) pot ajunge să facă, uneori, mai mult rău decât bine.
Iată ce ar trebui să ştii despre medicina tradiţională chineză!
Unul dintre principiile de bază ale medicinei tradiţionale chinezeşti constă în faptul că energia vitală, chi, circulă prin canalele din corp care se conectează la diferite organe şi funcţii ale acestora. Terapiile medicale chineze precum acupunctura sau tratamentele pe bază de plante, încearcă să activeze aceste canale sau să echilibreze energia vitală a unei persoane.
Deşi aceste metode au fost folosite de sute de ani, criticii susţin că nu există dovezi ştiinţifice verificabile cu privire la faptul că energia vitală există de fapt. Industria medicinei tradiţionale chinezeşti valorează aproximativ 130 de miliarde de dolari doar în China, iar liderii ţării au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a promova aceste practici la scară largă, şi în afara Asiei de Est.
Gama completă de beneficii reale ale unor forme ale medicinei tradiţionale chineze poate fi uluitoare. În urma unui studiu despre beneficiile acupuncturii, au fost descoperiţi practicieni care oferă tratamente pentru orice afecţiune, de la cancer, accident vascular cerebral, Parkinson şi boli de inimă, până la astm şi autism.
Alte produse din ierburi folosite în medicina tradiţională chineză au demonstrat, de asemenea, o serie de beneficii în experimentele controlate ştiinţific, ridicând nivelul percepţiei acesteia în ochii multor practicieni.
Ceea ce îi îngrijorează pe mulţi oameni de ştiinţă şi medici este faptul că aceste experimente şi descoperiri care ajung să sporească reputaţia unui medicament sau a unei practici, sunt adesea considerate o dovadă a valabilităţii întregului domeniu al medicinei tradiţionale chinezeşti. În vreme ce o mare parte dintre aceste practici nu au de fapt nicio bază ştiinţifică şi pot fi, uneori, periculoase.
Pe online pot fi extrem de uşor de accesat afirmaţii îndoielnice cu privire la eficacitatea utilizării produselor şi practicilor medicinei tradiţionale chinezeşti în tratarea cancerului şi a altor tulburări majore.
De exemplu, o singură pagină care promovează acest tip de medicină poate avea şi peste 1,3 milioane de like-uri pe reţelele de socializare. Pe aceste conturi se încurajează utilizatorii să încerce tratamentele alternative din Asia. Aceste pagini pot fi periculoase, maia ales atunci când instigă împortriva practicilor medicale obişnuite.
Deşi mulţi pacienţi pot vedea beneficii în urma utilizării tratamentelor alternative, inclusiv medicina tradiţională chinezească, alături de alte medicamente, riscurile apar atunci când oamenii evită intervenţia medicală, deoarece se tratează cu leacuri nefondate din punct de vedere ştiinţific.
Un exemplu concret îl reprezintă fondatorul Apple, Steve Jobs, care a ignorat în mod repetat recomandările medicilor cu privire la modul de a trata cancerul, care l-a ucis în cele din urmă, alegând în schimb să utilizeze acupunctura şi remedii pe bază de plante.
De asemenea, produsele medicinei tradiţionale chinezeşti nu sunt neapărat inofensive. O revizuire cuprinzătoare a medicamentelor şi produselor de sănătate vândute sub eticheta medicina tradiţională chinezească din Hong Kong a constatat anul trecut faptul că multe dintre ele au oferit efecte secundare potenţial grave, iar în unele cazuri, acupunctura a fost legată de leziuni ale ţesuturilor şi organelor, precum şi infecţii.
Prin urmare, fiţi atenţi când alegeţi o astfel de metodă alternativă. Este important să cereţi şi opinia unui medic şi, sub nicio formă, să nu renunţaţi – mai ales în cazul bolilor grave sau cronice – la tratamentul medicamentos.
Medicina tradiţională chineză poate îl completa pe acesta, dar niciodată nu-l poate substitui!