Tratarea durerii cronice poate să fie una dintre cele mai provocatoare, mai ales că multe dintre durerile cronice sunt resimțite chiar și după ce factorul declanșator dispare. De aceea, dincolo de tratamentele medicale, nu riscă să încerci și metode alternative, dar atestate în timp ca fiind extrem de eficiente.
Durerea cronică este un semnal, o reacție normală a organismului când acesta are de-a face cu o boală, o leziune, cu un agent dăunător. Orice durere care durează mai mult de 3-6 luni este încadrată în sintagma medicală „durere cronică”.
Iar programul de management al durerii implică de obicei un număr de specialiști cu scopul de a găsi cea mai eficientă metodă de ameliorare a simptomelor, oferind în același timp sprijin în ceea ce privește și povara emoțională și mentală pe care o durere care durează atât de mult o poate aduce în viața unui om.
„Tratamentul medical poate include medicamente fără prescripție medicală și medicamente pe bază de rețetă pentru a opri ciclul durerii și a diminua inflamația din organism. Injecțiile cu steroizi pot ajuta, de asemenea. Antidepresivele cresc nivelul de serotonină care controlează durerea la nivelul creierului. Scurte șocuri electricitate la nivelul mușchilor și la nivelul terminațiilor nervoase pot fi, de asemenea, de folos.”, conform reprezentanților John Hopkins Medicine.
Citește și: Acupunctura vindecă durerea cronică
Mai mult, chiar și medicii recomandă în unele cazuri terapii precum masajul sau imersiunea în jacuzzi.
Sub îndrumarea unor terapeuții fizici, poți urma un plan personalizat de vindecare și control al durerii: exerciții fizice, de echilibru și coordonare etc.
Tratamentele pe bază de căldură sau frig, precum și acupunctura pot ajuta, de asemenea.
Psihologii specializați în reabilitare pot să îți recomande tehnici cognitive și de relaxare, cum ar fi meditația, tai chi și yoga, toate având capacitatea să deconecteze mintea de la focusul pe durere.
Citește și: Cum ajută yoga să diminuăm durerile de spate
Sursă: edition.cnn.com