În ultima perioadă, în timpul pandemiei de Covid-19, respirația neplăcută nu a fost o problemă prea mare, datorită distanțării sociale și a măștii de protecție pe care eram nevoiți să o purtăm. Cu toate acestea, pe măsură ce restricțiile s-au diminua și oamenii au început din nou să interacționeze în spații publice, apropriați unii de ceilalți, importanța sănătății dentare și a respirației ar trebui să devină prioritară. Acest lucru poate include evitarea anumitor alimente și băuturi, în favoarea altora.
Iată 10 alimente care provoacă o respirație urât mirositoare!
Respirația în urma consumului de alcool este dificilă de mascat și există câteva motive care să justifice de ce. Pe lângă faptul că alcoolul are un miros puternic, este și un diuretic, ceea ce face ca gura să se usuce. Fără salivă în cavitatea ta bucală, bacteriile persistă și cresc în număr, provocând respirație urât mirositoare. În plus, după ce alcoolul este absorbit în sânge, acesta iese prin plămâni, motiv pentru care se poate simți mirosul său chiar și după ore în șir.
Fie că este vorba de ton, sardine, hamsii sau oricare alt tip de pește, conservele de pește sunt urât mirositoare, iar respirația ta va deveni rapid la fel. Peștele începe să se oxideze de îndată ce este conservat, ceea ce duce la un miros puternic.
Cu toții știm că brânza are un miros puternic. Nu se poate nega asta, deoarece unele dintre cele mai bune brânzeturi miros atroce. În plus, atunci când bacteriile descompun lactoza, lipidele și proteinele găsite în brânză, creează hidrogen sulfurat în exces, care este responsabil pentru halitoză.
În general cafeaua miroase bine, dar nu și după ce o bei. Motivul este similar ca și în cazul alcoolului. Cafeaua îți usucă gura, permițând bacteriilor să se dezvolte.
Usturoiul conține două tipuri de compuși ai sulfului, care intră în sânge prin stomac și iese din organism prin plămâni, ceea ce înseamnă că expiri mirosul puternic de usturoi după ce îl mănânci. Acesta poate persista până la două zile.
Izotiocianatul de alil este un compus organosulfurat care predomină în hrean și este responsabil pentru mirosul său extrem de puternic. Izotiocianatul de alil poate avea și proprietăți antiinflamatorii și anticancerigene, așa că un miros mai puțin plăcut în schimbul acestor beneficii merită.
Ceapa conține compuși de sulf similari cu usturoiul și, prin urmare, are un efect similar.
Ai auzit vreodată de respirația keto? Este un efect secundar al unei diete ketogenice, o dietă bogată în proteine care restricționează aportul de carbohidrați, astfel încât organismul să ardă grăsimile stocate. Nu numai că alimentele bogate în proteine, precum ouăle, lactatele și nucile sau untul de arahide creează un miros asemănător amoniacului atunci când sunt descompuse, dar acizii grași se descompun în cetone, care au un miros metalic sau asemănător acetonei și sunt expulzați parțial prin expirație. Totul este inofensiv, dar cineva care stă aproape de tine te-ar putea implora să mărești distanța.
Ardeii iuți îți pot lăsa limba temporar acoperită cu mirodenii. Laptele ajută la ameliorarea senzației de picant, dar băuturile lactate, în general, nu vor face decât să agraveze halitoza.
Un sos de roșii bine preparat și consistent are un gust divin, dar poate fi un iad pentru respirația ta. Bacteriile se dezvoltă în medii acide și, pe deasupra, sosul sau sucul de roșii pot declanșa refluxul acid, care nu face decât să înrăutățească respirația.
Surse: msn.com. listerine-me.com, webmd.com