Cine suferă de insuficiență cardiacă: femeile sau bărbații, tinerii sau vârstnicii?

  • Publicat:
Cine suferă de insuficiență cardiacă: femeile sau bărbații, tinerii sau vârstnicii?

Peste 64 de milioane de persoane erau confirmate cu diagnosticul de insuficiență cardiacă la nivelul anului 2017, arată datele studiului Global Burden of Disease, publicat în prestigioasa revistă medicală The Lancet.

Deși prevalența bolii în țările dezvoltate sau în curs de dezvoltare este estimată la 1-2%, cifra reală a bolnavilor în populația generală ar putea fi de peste 4%.

Diferența poate fi o consecință a cazurilor diagnosticate greșit, ca urmare a simptomelor puse pe seama procesului normal de îmbătrânire sau a altor afecțiuni (boală pulmonară obstructivă cronică, hipertensiune pulmonară, obezitate etc.), a lipsei de adresabilitate a pacientului la medic sau a accesului limitat la investigații imagistice.

De regulă, insuficiența cardiacă este o boală asociată cu vârsta înaintată. Se estimează că, după vârsta de 65 de ani, 10 persoane din 1.000 vor dezvolta insuficiență cardiacă.

Însă studii recente arată că și persoanele cu vârste mai tinere se pot confrunta cu această afecțiune.

Printre factorii ce pot contribui la instalarea insuficienței cardiace la vârste tinere se numără:

  • obezitatea și comorbiditățile asociate acesteia, precum diabetul zaharat tip 2, hipertensiunea arterială sau fibrilația atrială;
  • afecțiunile mușchiului cardiac, așa cum este cardiomiopatia dilatativă (favorizată de infecții virale, consum de alcool sau droguri, boli de tiroidă, afecțiuni congenitale etc.);
  • boala arterială coronariană;
  • valvulopatiile;
  • istoricul familial de boli de inimă.

Potrivit Societății Române de Cardiologie, la nivelul anului 2018, aproximativ 4,7% dintre românii cu vârsta de peste 35 de ani sufereau de insuficiență cardiacă. Iar prevalența acestei afecțiuni este în creștere la noi în țară, ca urmare a faptului că populația României se află într-un proces de „îmbătrânire” – aproximativ un sfert dintre români au vârsta peste 60 de ani.

Se estimează că anual sunt diagnosticate în România 45.000 de noi cazuri de insuficiență cardiacă, adică 5 cazuri noi în fiecare oră.

Mai îngrijorător însă este faptul că mulți oameni nu cunosc simptomele și nici nu se adresează regulat medicului cardiolog, astfel că 9 din 10 pacienți nici măcar nu știu că suferă de insuficiență cardiacă.

Femeile cu vârsta sub 60 de ani par să fie un pic mai ferite, dar nu cu mult, de riscul de a dezvolta insuficiență cardiacă, ca urmare a numărului mai scăzut de factori de risc cardiovascular, diferență care se estompează însă la vârste înaintate.

Diabetul zaharat, dislipidemia, hipertensiunea arterială, obezitatea și fumatul sunt principalii factori implicați în apariția insuficienței cardiace, indiferent de vârstă și de sex.

Cu toate acestea, femeile par să răspundă mai bine la tratamentul pentru insuficiență cardiacă și au un prognostic ceva mai optimist în comparație cu sexul masculin, lucru care ar putea fi pus pe seama faptului că bărbații prezintă, de regulă, o formă mai gravă a unei afecțiuni cardiovasculare preexistente.

De aceea sunt importante controalele regulate la medicul cardiolog și investigațiile de rutină care pot releva anomalii ale inimii în stadii incipiente, când măsurile ce vizează schimbarea stilului de viață și tratamentul au șanse mai mari de reușită în creșterea calității vieții pacientului cu insuficiență cardiacă.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult