Cu toate că în 2020 accesul la informaţia medicală de calitate este neîngrădit, oamenii continuă să se ghideze după mituri care nu au niciun fundament în realitate: nu ai nevoie de 8 pahare de apă pe zi, suplimentele nu tratează cancerul, sarcina nu durează 9 luni etc.Haideţi să analizăm (doar) 25 dintre miturile medicale nu doar neadevărate, dar, multe dintre ele şi periculoase pentru sănătate.
Au trecut 22 de ani de la apariţia studiului mincinos care lega vaccinul ROR de autism. Între timp, s-au cheltuit enorm de mulţi bani şi timp pentru dezminţiri succesive, certări suplimentare şi studii care să demonstreze că vaccinurile nu au legătură cu autismul – care este o tulburare neuropsihiatrică.
În acelaşi timp, producătorii vaccinurilor anti-gripale avertizează în prospecte, că sunt posibile eventuale reacţii adverse, foarte rare, cum ar fi febra sau nasul înfundat. Dar a acuza vaccinurile de cauzele unor boli nu are niciun fundament ştiinţific.
În 1945(da, adică acum 75 de ani) Consiliul American de Cercetare pentru Alimentaţie stabilea că norma zilnică optimă de lichide consumate de un adult trebuie să fie 2,5 l pe zi – echivalentul a 8 pahare de apă. Norma zilnică de lichide provine însă şi din alimentaţie – supe, ciorbe, fructe, legume, ceai, cafea. Nevoia zilnică de apă diferă de la individ la individ. Factorul comun este acela că senzaţia de sete înseamnă deshidratare, deci ar trebui să consumaţi apă înainte de a apărea acest simptom.
Oricât ar fi de „naturale” şi de ridicate în slăvi de producători, ele nu numai că sunt ineficiente, dar pot interacţiona negativ cu anumite tratamente, sau pot face rău. Sistemul imunitar este o maşinărie complexă, care nu poate fi reglată de un comprimat minune. Cel mai eficient mod de menţine imunitatea rămân alimentaţia sănătoasă, mişcarea şi un somn de calitate.
Au numeroase beneficii, sunt un complex de vitamine şi minerale, dar nu, nu ajută vederea. Acesta este un mit lansat de aviaţia britanică în Primul Război mondial. De fapt, englezii construiseră primul radar capabil să prevină raidurile inamicilor, iar eficienţa loviturilor îi nedumerea pe germani. S-a lansat zvonul că militarii englezi consumă mulţi morcovi şi, astfel, au privirea mai ageră. Altfel, morcovul – mai ales crud, este foarte bun pentru sănătate, dar nu pune în pericol producătorii de lentile şi de ochelari.
Creierul este implicat 100% în toate activităţile pe care le întreprindem, inclusiv în timpul somnului. Confuzia vine din faptul că sunt zone ale creierului activate simultan, dar acele zone sunt solicitate la 100% din capacitate.
Este doar un fenomen optic, lumina roşie care ajunge pe piele este absorbită, în timp ce lumina albastră este respinsă, de aici percepţia venelor ca fiind albastre.
Foliculii sunt responsabili de creşterea pilozităţilor şi de grosimea firului de păr, indiferent de dispozitivul folosit pentru scurtarea acestuia. De asemenea, lama de ras nu cauzează creşterea „ părului invers” – foliculita.
Cordul nu are receptori de durere. Durerea se instalează la periferia corpului şi se numeşte angor.
Ghearele vampirilor sunt poveşti. De fapt, odată cu instalarea rigor mortis, în lipsa circulaţiei sângelui pielea se strânge, inclusiv ţesutul de sub unghii, care par altfel mai lungi.
Ulcerul este cauzat de helicobacter-pylori, stresul şi condimentele doar accentuează simptomele. Aspirina şi suplimentele de fier şunt si ele susceptibile de a cauza ulcer.
Schimbările de temperatură pot slăbi sistemul imunitar, favorizând instalarea virusurilor şi a bacteriilor cauzatoare de răceli şi gripă. Este adevărat că mediul rece este prielnic virusurilor care cauzează răceala şi gripa, dar nu vremea rece îmbolnăveşte.
Este un aliment extrem de nutritiv şi, în funcţie de provenienţa cărnii, foarte sănătos, dar asta nu face supa de pui un medicament universal. Poate ajuta la ameliorarea simptomelor creând o stare de confort, dar de vindecat, vindecă doar foamea…
Dentiţia de lapte este un fenomen care creează celor mici disconfort, uneori dureri, mâncărimi la nivelul gingiilor, iritabilitate. Acest lucru uneori determină episoade de plâns care pot duce la supraîncălzirea temporară a corpului. O temperatură de 37,5 g Celsius înseamnă stare subfebrilă, dar nu sunt necesare administrarea de antitermice. Orice temperatură peste 38 de grade trebuie semnalată medicului, pentru că nu are legătură cu apariţia dinţilor.
Consumul de alimente nesănătoase îngraşă. Oricând, nu doar noaptea. Medicii spun că este mai important numărul de calorii ingerate decât ora la care o facem. Sigur, o masă prea grea înainte de culcare poate altera calitatea somnului, iar odihna insuficientă duce la îngrăşare. Dar o gustare nevinovată în miez de noapte nu te transformă dintr-odată într-o persoană obeză.
Stomacul este o gazdă primitoare, dar pe termen scurt. Orice nu poate descompune cu sucurile gastrice, invită respectuos afară. Inclusiv guma de mestecat, pe care o veţi elimina (aproape) întreagă, în 2-3 zile.
Nici vorbă. Recent, cercetători din domeniul medical şi specialităţi în construcţii au elaborat un studiu prin care structura sistemului osos să fie punct de pornire în ridicarea clădirilor – atât de puternică este osatura noastră.
Trosnitul articulaţiilor este cel mult nepoliticos şi deranjant, dar nu e dăunător.
Statisticile arată exact invers: în decembrie rata sinuciderilor este mai scăzută. Creşte interesul cu care aceste cazuri sunt relatate şi impactul pe care îl au aceste veşti proaste într-o perioadă care se presupune că ar trebui să fie plină de veselie.
Nu există nicio dovadă în acest sens, în afară de faptul că, probabil deja aveţi probleme cu ochii. Astfel, dacă observaţi că cel mic stă prea aproape de ecran, ar fi bine să mergeţi la un oftalmolog. Nici cititul la lumină slabă nu distruge vederea. Ochiul este extrem de adaptabil, astfel că variaţiile de lumină doar îl obosesc mai des.
Este exact invers. Sportul ajută la menţinerea sănătăţii, tonifierea muşchilor şi o stare psihică bună, dar poate determina un consum mai mare de calorii. Cheia slăbitului stă în dietă.
Detoxifierea este un fenomen natural pe care organismul în face zilnic, prin urină, transpiraţie, fecale. Curele de detoxifiere nu ajută. Consumul de fructe şi legume ca atare este mult mai folositor.
Este doar un interval de referinţă dat de medici, devreme ce nu au de unde să ştie când a avut loc conceperea copilului. Astfel, calculează această perioadă în funcţie de ultima menstruaţie a gravidei. În mod real, o sarcină sănătoasă poate dura până la 9 luni şi jumătate.
Este doar rimă. Ambele sunt băuturi alcoolice şi excesul face la fel de rău în ambele cazuri. În plus, alcoolul deshidratează şi favorizează depunerea de grăsimi în zona abdominală. Plăcerea poate proveni doar din gustul mult mai intens, mai aromat şi mai bogat al vinului. Atât.
Neuronii sunt celule, care sunt într-o perpetuă schimbare în corpul nostru. Există un concept deja general acceptat, al neuroplasticităţii creierului, ceea ce înseamnă că, pe măsură ce neuronii bătrâni dispar, se nasc alţii. Cititul, cuvintele încrucişate, studierea lucrurilor noi, călătoriile pot stimula formarea de neuroni.
Nimic mai fals. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a revizuit, în 2019, directivele, recomandând consumul moderat de carne roşie, o importantă sursă de nutrienţi vitali pentru organism. Atenţionările care rămân în vigoare sunt cele legate la produsele procesate: fast food, mezeluri, semipreparate.
Nu există niciun fundament ştiinţific în această afirmaţie. Unele deodorante pot cauza iritaţii ale pielii sau alergii, dar nu cancer de sân. Orice produs aprobat pentru comercializare trece, în ţările Uniunii Europene, prin o mulţime de teste foarte concrete, nu legende.
În concluzie, ţineţi minte că medicina este o sţiintă în continuă transformare. Zilnic apar studii şi informaţii noi, astfel că este posibil ca unele reguli de acum 10-15 ani să nu mai fie la fel de actuale astăzi. Sigur, există regula bunului simţ şi a spălatului pe mâini, care nu se vor schimba niciodată.