Dieta, hidratarea, somnul – 3 aliați pentru întărirea sistemului imunitar la ȋnceput de toamnă

Temperaturile sunt ȋn scădere, vântul se intensifică, ploile sunt tot mai dese. Ȋncet, dar sigur, toamna ȋşi intră ȋn drepturi. Deci, este timpul să ȋnlocuim hainele subţiri cu cele mai groase şi să pregătim organismul pentru temperaturi scăzute.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Dieta, hidratarea, somnul - 3 aliați pentru întărirea sistemului imunitar la ȋnceput de toamnă

Odată cu venirea toamnei, organismul are nevoie de puțin ajutor pentru a face față „invaziei” de virusuri. Stăm mai mult în interior, laolaltă cu alți oameni, așa că riscul să ne îmbolnăvim este mai crescut. Dar putem lua măsuri! 

Regimul alimentar, hidratarea și somnul sunt cei cei 3 aliați care te vor ajuta să îți întărești sistemul imunitar.

Regimul alimentar echilibrat

O alimentaţie care conţine deopotrivă carbohidrati, proteine şi grăsimi asigură organismului echilibrul de care are nevoie. Cerealele integrale şi legumele sunt alimente bogate  ȋn carbohidraţi, şi mai puţin  ȋn proteine. Ouăle, carnea de vită, cea de pui sau cea de curcan sunt surse foarte bune de proteine, spune dr. Ciprian Constantin, medic primar în Diabet, nutriţie şi boli metabolice.

Uleiurile vegetale naturale (de rapiţă, de in, de floarea soarelui), margarinele de generaţie nouă care sunt preparate din uleiuri vegetale şi au un profil nutriţional bun, maionezele (obţinute de asemenea din uleiuri), fructele oleaginoase (nucile, alunele, migdalele), preparatele din peşte oceanic (din macrou sau din somon) sunt alimente care conţin grăsimi nesaturate şi esenţiale de tipul Omega 3 şi Omega 6, completează medicul.

Multe persoane nu consumă suficiente grăsimi bune, ȋn schimb mănâncă prea multe grăsimi rele sau chiar prea multe grăsimi cu totul. Chiar dacă sunt bune, metabolismul nostru le transformă pentru depozit şi contribuie la creşterea factorilor de risc cardiovascular.

Ne ajută să ne ȋncepem ziua cu un sandwich cu pâine integrală şi margarină care aduce un aport semnificativ de grăsimi esenţiale Omega 3 şi 6.

Este preferabil să avem la micul dejun un sandwich făcut ȋn casă, cu ingrediente sănătoase şi la ȋndemână, alături de un ceai verde care conţine antioxidanţi, decât ceva cumpărat pe fugă (de tip foietaj) ȋn drum spre serviciu, subliniază dr. Ciprian Constantin.

De asemenea, ȋntre mese putem ronţăi nuci, alune sau seminţe, de asemenea surse importante de Omega 3 şi 6, dar şi aici cantitatea este importantă.

Să nu uităm de fructe: mere, pere, struguri, fructe de pădure – toate acestea conţin vitamine şi minerale esenţiale pentru ȋntărirea imunităţii.

De asemenea, mierea de albine, siropurile şi dulceţurile au un conţinut bogat în glucide, care reprezintă principala sursă de energie folosită de organism. Şi aici este importantă cantitatea şi integrarea lor într-o dietă echilibrată!

Toate acestea ar trebui să se găsească ȋn alimentaţia zilnică, mai ales acum, toamna, când organismul poate resimţi din plin schimbările climatice.

Hidratarea corespunzătoare – minimum 1,5 litri de apă pe zi

Corpul nostru are nevoie de hidratare ca să ȋşi menţină temperatura constantă şi să păstreze mucoasele hidratate şi sănătoase, ceea ce ajută şi la prevenirea infecţiilor respiratorii, la prevenţia calculilor renali şi la multiple alte procese fiziologice, existând tratate întregi despre rolul apei/hidratării în viaţa de zi cu zi”, explică dr. Ciprian Constantin.

Nevoile de hidratare diferă ȋn funcţie de masa corporală şi de stilul de viaţă al fiecăruia, ȋnsă fără excepţie este important să bem cel puţin 1,5 litri de lichide nealcoolice pe zi.

Apa este cea mai bună sursă de hidratare, ȋnsă şi ceaiurile, preferabil fără miere sau zahăr, reprezintă o opţiune foarte bună.

Somn odihnitor – cel puţin 7 ore pe noapte

Pentru a face faţă temperaturilor tot mai scăzute şi umidităţii crescute, corpul consumă multă energie, apare o uzură neurologică care  ȋl slăbeşte, de aceea somnul devine şi mai important, procesele fiziologice de recuperare şi odihnă fiind programate în cele 7 ore de somn.

Să nu uităm că ȋn timpul somnului, organismul se reface aşa că este important să ne odihnim suficient. Fiecare dintre noi este diferit, astfel că şi nevoia de odihnă este diferită, ȋnsă un minim de 7 ore pe noapte este obligatoriu.

Aşadar, alimentaţia echilibrată, hidratarea corespunzătoare şi odihna suficientă sunt principalii paşi pe care trebuie să ȋi urmăm pentru a ne pregăti organismul de toamnă.

Să nu uităm şi de sport care, practicat cu regularitate, ne va ajuta să ne păstrăm ȋntr-o formă fizică de invidiat!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult