4 paşi pentru un somn mai odihnitor

În opinia specialiştilor, insomniile se instaurează din cauza stresului tot mai mare la care suntem supuşi zi de zi, dezvoltând de multe ori, stări de anxietate şi de depresie.
  • Publicat:
4 paşi pentru un somn mai odihnitor

Dacă acum 20 de ani obişnuiam să mergem la culcare, în jurul orelor 22 – maximum 23, astăzi, majoritatea persoanelor nu reuşesc să adoarmă decât abia după ora 1 sau 2 noaptea.

În opinia specialiştilor, insomniile se instaurează din cauza stresului tot mai mare la care suntem supuşi zi de zi, dezvoltând de multe ori, stări de anxietate şi de depresie.

Ca să ne păstrăm starea mintală şi fizică la parametri buni, profesorul internaţional de yoga Dana Ţupa recomandă că trebuie să ne întoarcem la vechea tradiţie de a ne pune la somn începând cu ora 22, altfel vom dezvolta în timp aşa-zisa oboseală cronică, stare care ne poate scădea radical performanţele în tot ceea ce facem, în general din cauza epuizării glandelor suprarenale.

„Chiar dacă pare imposibil să adormim la ora 22, ţinând cont de actualele circumstanţe, câteva exerciţii simple de relaxare pe care le putem efectua timp de 10 minute înainte de culcare, ne pot ajuta să uităm de toate grijile şi să putem dormi liniştiţi, fără pauze, timp de aproximativ 8 ore pe zi. Dacă vom păstra acest program de somn, starea noastră de sănătate se va îmbunătăţi vizibil, vom deveni mult mai energici, ne vom recăpăta puterea de concentrare şi vom reuşi mult mai uşor ceea ce ne-am propus”, afirmă Dana Ţupa, fondatorul primei şcoli de yoga din România acreditată internaţional, PURNA Yoga Academy.

Patru paşi simpli pentru un somn bun

1. Bea un ceai cald de tei, îndulcit cu miere, cu aproximativ 30 minute înainte de a merge la culcare. Efectul calmant al acestuia este dat de proprietăţile neurosedative şi antispastice ale florilor de tei, datorită uleiului esenţial de farnesol.

2. Fă-ţi un ritual personal şi nu sări din problemele de la birou sau ale familiei direct în pat, sperând în mod absurd că vei adormi rapid. Dacă ai copil, ştii că înainte de a merge la culcare, acesta este îmbăiat, masat, dat cu ulei etc. Tot astfel, o baie caldă înainte de somn, în care să fie picurat ulei de lavandă, poate face minuni, întrucât muşchii se relaxează, apa caldă face corpul să fie într-o zonă de confort, iar uleiul de lavandă, aduce în plus, efectele terapeutice ale relaxării nervoase şi stării de calm.

3. Aşază-te pe pat, cu picioarele încrucişate (turceşte) şi pentru câteva minute, fă o meditaţie simplă, în care să îţi urmăreşti respiraţia. Elimină pe cât posibil gândurile şi uneşte atenţia ta doar cu respiraţia. Deşi are valoare imensă în purificarea minţii, acest tip de meditaţie buddhistă, este considerată uscată, plictisitoare şi aducătoare de somn pentru mintea umană, obişnuită să sară in permanenţă de la un gând la altul.

4. Întinde-te pe pat şi practică următorul exerciţiu de relaxare: încordează toţi muşchii, de la creştet până la degetele picioarelor. Menţine contracţia pentru 5-6 secunde şi apoi relaxează-te brusc. Repetă de 3 ori acest exerciţiu şi apoi concentrează-te din nou, în poziţie culcat, pe respiraţie.

Urmărește CSID.ro pe Google News