5 boli care pot cauza fluctuaţii de greutate

Se întâmplă deseori ca greutatea corporală să nu fie tocmai în limitele normale, chiar dacă facem sport şi mâncăm sănătos. În astfel de situaţii, este necesar un consult medical de specialitate, deoarece kilogramele în plus pot fi o consecinţă a unor afecţiuni autoimune, care dau peste cap metabolismul.
  • Publicat:
5 boli care pot cauza fluctuaţii de greutate

Se întâmplă deseori ca greutatea corporală să nu fie tocmai în limitele normale, chiar dacă facem sport şi mâncăm sănătos.

În astfel de situaţii, este necesar un consult medical de specialitate, deoarece kilogramele în plus pot fi o consecinţă a unor afecţiuni autoimune, care dau peste cap metabolismul.

Astfel de boli se insinuează fără simptome evidente, precum oboseală, durerile de stomac şi de articulaţii, aşa că multă lume le ignoră şi ajunge la medic abia în al doisprezecelea ceas, când boala este deja într-un stadiu avansat.

Un singur simptom au în comun bolile autoimune, respectiv fluctuaţiile de greutate. Dacă observi că iei mult prea uşor în greutate sau, din contra, că slăbeşti fără să ţii o dietă anume, mergi la medic pentru investigaţii amănunţite.

Iată care sunt cele mai frecvente boli autoimune care pot cauza fluctuaţii de greutate!

Afecţiuni care tulbură greutatea corporală

Diabetul de tip 1

În cazul acestei afecţiuni, sistemul imunitar atacă celulele care produc insulină. Deoarece insulina joacă un rol-cheie în procesele de stocare a energiei în ţesuturi, foarte mulţi bolnavi care încă nu ştiu că suferă de această boală se confruntă cu scăderea nejustificată în greutate.

Dacă aceasta este însoţită de sete excesivă, urinare frecventă, oboseală şi vedere în ceaţă, programează-te la medic pentru analize amănunţite.

Artrita reumatoidă

Deşi creşterea în greutate nu este un simptom specific al artritei reumatoide, mulţi pacienţi sesizează că acumulează mult mai uşor kilogramele. De vină ar putea fi medicamentele utilizate în tratamentul acestei afecţiuni, care pot favoriza retenţia de apă în ţesuturi, umflarea picioarelor şi durerile musculare.

Din acest motiv, bolnavii de artrită reumatoidă nu pot face mult efort, iar sedentarismul contribuie la depunerea kilogramelor. Medicii spun însă că până şi cele mai uşoare exerciţii fizice sunt mai indicate decât sedentarismul complet. Aşadar, mersul pe jos timp de 15-30 de minute este o activitate ce îi poate ajuta pe bolnavi să reducă surplusul ponderal.

Boala celiacă

Despre sensibilitatea la gluten auzim vorbindu-se din ce în ce mai des în zilele noastre, dar adevărul este că doar 1% din populaţie suferă de această problemă. În cazul persoanelor sensibile la gluten, sistemul imunitar atacă celulele de la nivelul intestinului şi astfel apar simptomele neplăcute: balonare, crampe abdominale, dureri de cap, anemie, diaree.

De asemenea, celiachia predispune la pierderea în greutate, ca urmare a absorbţiei insuficiente de substanţe nutritive. Pentru a afla dacă suferi de sensibilitate la gluten, fă-ţi un test simplu de sânge sau încearcă să elimini glutenul din alimentaţie o perioadă şi să observi schimbările care au loc.

Boala Addison

Această afecţiune autoimună dă peste cap activitatea glandelor suprarenale, care sunt responsabile de producerea hormonilor care te ajută să faci faţă stresului şi te feresc de hipertensiune. Atunci când aceste glande nu produc suficienţi hormoni, pot apărea diverse simptome, de la lipsa poftei de mâncare până la senzaţie de greaţă şi scăderea în greutate.

Dacă acestora li se adaugă senzaţia de epuizare, schimbările de dispoziţie şi ameţeala, mergi la medic pentru invetigaţii amănunţite.

Afecţiunile tiroidiene

Problemele cu tiroida îţi pot da peste cap greutatea, în ambele sensuri. Această glandă de la baza gâtului are un rol foarte important pentru metabolism, cel care te ajută să arzi caloriile pe care le ingerezi. Dacă tiroida este prea „leneşă” – hipotiroidism –, atunci metabolismul încetineşte şi apar constipaţia, oboseala, căderea părului, depresia şi creşterea în greutate.

Pe de altă parte, o tiroidă „hiperactivă” – hipertiroidism –, cauzată adesea de boala Graves, accelerează metabolismul şi duce la scăderea în greutate, chiar dacă mănânci foarte mult. Alte simptome pot include: bătăi rapide ale inimii, flatulenţă, borborisme, tulburări de somn.

Dacă bănuieşti că de vină pentru fluctuaţiile de greutate ar putea fi problemele cu tiroida, mergi la emdicul endocrinolog pentru analiza TSH-ului – hormonul de stimulre tiroidiană –, care ajută la stabilirea diagnosticului afecşiunilor tiroidiene

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult