5 greşeli periculoase pentru pielea cu aluniţe

Nu neglijaţi aluniţele, nu amânaţi vizita la dermatolog şi, în niciun caz, nu recurgeţi la tratamente luate la întâmplare, în speranţa că micile formaţiuni cafenii de la nivelul pielii vor dispărea fără urmă.
  • Publicat:
5 greşeli periculoase pentru pielea cu aluniţe

Nu neglijaţi aluniţele, nu amânaţi vizita la dermatolog şi, în niciun caz, nu recurgeţi la tratamente luate la întâmplare, în speranţa că micile formaţiuni cafenii de la nivelul pielii vor dispărea fără urmă.

Aşa sună avertismentele specialiştilor din echipa doctorului de top, Mihaela Leventer. În special acum, după sezonul estival, când unele formaţiuni ar putea fi modificate după expunerea îndelungată la soare, sfaturile care urmează sunt de mare folos.  

 “Nu este bine să apelăm la leacuri băbeşti si nici la medicamente neindicate de medicul dermatolog. Dintre cele mai frecvente greşeli cu care românii ajung la cabinet, aş menţiona legarea unei excrescenţe cutanate cu un fir de aţă sau de păr, ca să o rupă şi să dispară, aplicarea de rostopască, de varză, de propolis sau de aloe, plante percepute ca benefice. Aş vrea ca românii să uite toate aceste greşeli – care se pot dovedi fatale – şi să reţină, în schimb, că diferenţa dintre leziuni cu risc de cancer sau chiar canceroase, şi cele fără risc, este de multe ori foarte fină. Numai dermatologul poate stabili diagnosticul si apoi tratamentul potrivit” avertizează Mihaela Leventer.

Cum recunoaştem aluniţele periculoase

Cele mai periculoase aluniţe apar la vârsta adultă, iar persoanele care se confruntă cu adevărate explozii de pete cafenii, după expunerea la soare, de exemplu, ar trebui să ştie că există semne clare care trebuie să le trimită la dermatolog.

“Aluniţele denumite medical NEVI sunt considerate periculoase, cu potenţial de transformare într-un melanom, dacă au dimensiuni de peste 6 mm, cresc rapid, îşi schimbă culoarea sau conturul şi au un aspect particular, de multe ori diferit de celelalte aluniţe de pe tegumentul aceleiaşi persoane. Deoarece semnele de alarmă sunt de cele mai multe ori discrete şi greu de interpretat de către un neavizat, cel mai bine este ca periodic fiecare persoană să-şi controleze pielea la specialistul dermatolog” explică experţii “Dr Leventer Centre”.

Este bine sau nu să operăm aluniţele?

În funcţie de aspectul lor, aluniţele ar trebui monitorizate la 3-6 luni sau o dată pe an. Vizitele periodice la medic cresc şansele de depistare precoce a unei afecţiuni maligne şi de tratare cu şanse mari de vindecare. Intervenţiile chirurgicale nu agravează situaţia, în ciuda mitului că “nu trebuie să umblăm la aluniţe”. “Întâlnim adesea aluniţe pe scalp, talpi, mâini şi zona genitală, aceste leziuni fiind mai greu de urmărit şi mai uşor de traumatizat.

Acesta este şi motivul pentru care adesea se recomandă îndepărtarea lor chirurgicală şi verificarea lor prin biopsie. Operaţia nu comportă niciun risc pentru pacient. Aluniţele nu se malignizează din cauza operaţiei ci este doar îndepărtat un risc. Nu se recomandă arderea cu electrocauterul sau laserul pentru că aceste metode nu permit efectuarea examenului histopatologic, singurul care probează caracterul benign sau malign al unei leziuni” , aflăm de la dermatologii centrului din Bucureşti.

Aluniţele şi riscul de cancer de piele

Un studiu de ultimă oră al cercetătorilor americani de la Harvard Medical School a evidenţiat faptul că deşi persoanele care au mai mult de 50 de aluniţe au un risc crescut de cancer, nici cele care au mai puţine nu sunt ferite de afecţiuni maligne. Ba mai mult, acestea din urmă sunt în pericol de a dezvolta forme de cancer mult mai agresive.

Urmărește CSID.ro pe Google News