Dacă simți că suferi de depresie sau simptome depresive care par să se sincronizeze cu schimbarea anotimpurilor, este posibil să ai depresie sezonieră sau ceea ce este cunoscut și sub numele de tulburare afectivă sezonieră. Tulburarea afectivă sezonieră apare, de obicei, în lunile de iarnă, iar simptomele încep să apară adesea la sfârșitului toamnei, pe măsură ce zilele se scurtează și vremea devine mai rece. Aceste simptome pot dura până în primăvara sau în anumite cazuri, până în vară.
Simptomele comune ale depresiei sezoniere includ:
În cazul în care ai simptome severe de depresie sezonieră, este recomandat să consulți un medci pentru a discuta despre un plan de tratament eficient care poate include terapie sau chiar medicamente.
Există și alte modalități care sunt de mare ajutor în rezolvarea și diminuarea simptomelor asociate cu tulburarea afectivă sezonieră. Printre acestea se numără exercițiile fizice regulare, petrecerea timpului în aer liber, somnul adecvat și o dietă echilibrată.
Deși nu există o dietă exacta care să te ajute să eviți depresia sezonieră, poți încerca să incluzi în alimentația ta câteva alimente, precum:
Este mai probabil să avem carențe de vitamina D atunci când petrecem mai mult timp în casă, iar acest lucru este inevitabil odată cu venirea sezonului rece și a temperaturilor scăzute. Unul dintre principalele motive pentru care ne confruntăm cu depresia sezonieră este lipsa luminii solare, principala sursă de vitamina D.
Alimente precum laptele de vacă, peștele gras precum somonul și păstrăvul și ouăle sunt printre cele mai potrivite alimente atunci când te afli în căutarea unor surse ușoare și sigure de vitamina D. În plus, poți obține vitamina D din suplimente sau din consumul de alimente îmbogățite cu vitamina D.
Consumul de proteine pe parcursul zilei te poate ajuta să gestionezi simptomele care apar odată cu depresia sezonieră. Pentru că este important să ai o stare cât mai bună, alege să consumi proteinele care pot crește secreția de serotonină și dopamină. Alimentele cu proteine ajută, de asemenea, la menținerea unui nivel optim de energie, prevenind fluctuațiile glucozei din sânge, fluctuații care declanșează schimbări de dispoziție.
Zahărurile simple care se găsesc adesea în alimentele procesate sau în gustările dintre mese pot provoca o creștere a glucozei din sânge, lucru care te poate face să te simți bine pe moment. Dar mai târziu va apărea o scădere de energie și de dispoziție. Aceste scăderi de energie pot amplifica alte simptome de depresie pe care le poți experimenta.
Deficitul de folat poate afecta metabolismul neurotransmițătorilor care sunt foarte importanți pentru starea de spirit, inclusiv serotonina, dopamina și noradrenalina. Legumele cu frunze verzi sunt o sursă bună de acid folic. Orice legumă cu frunze verzi, cum ar fi spanacul, broccoli, rucola, salata verde sau sparanghelul, poate fi o soluție de luat în calcul pentru a reduce din simptomele depresiei sezoniere.
Un simptom comun al depresiei sezoniere este letargia și lipsa de energie pe tot parcursul zilei. Pentru a combate acest lucru este recomandat să aii mese mai mici și mai frecvente, bogate în fibre și proteine, pe tot parcursul zilei.
Alimentarea organismului cu surse bogate în proteine și fibre pe parcursul zilei poate ajuta la stabilizarea nivelului de zahăr din sânge și, prin urmare, a nivelului de energie. Când ești subalimentat sau obosit din cauza lipsei de nutrienți, impactul stresului este amplificat.
Nu uita totuși să incluzi în alimentația ta și ceaiurile din plante, care pot avea un efect calmant și implicit, te pot ajută să treci mai ușor prin simptomele despresiei sezoniere. Include, în funcție de preferințele tale, ceaiul negru, verde sau alb. Află mai multe despre alternativele naturale pe care le poți lua în considerare în cazul în care dorești să excluzi cafea din rutina ta zilnică chiar aici:
Surse: eatthis.com, health.usnews.com, everydayhealth.com