O coloană vertebrală sănătoasă este o parte esenţială a unui stil de viaţă sănătos. Însă, de cele mai multe ori acest aspect este trecut cu vederea. Durerea de spate este, deja, una dintre cele mai des întâlnite dureri cronice în ziua de azi.
O coloana vertebrală sănătoasă controlează funcțiile întregului organism: menține postura corectă, te ajută să te miști, să cari, să ridici, etc. Există însă câteva schimbări mici pe care, dacă le faci conștiincios, pot sprijini sănătatea coloanei tale.
Iată despre ce este vorba!
Țînând cont că ne odihnim în medie 7-8 ore pe noapte, postura noastră trebuie să fie una cât mai corectă pentru a nu ne trezi a doua zi cu dureri sau rigidități. Ce înseamnă o postura corectă și un somn calitativ? Ei bine, cele două implică alegerea unei saltele care să îi permită coloanei tale să se odihnească într-un mod cât mai sănătos.
Persoanele care se lovesc de dureri lombare nu fac mișcare îndeajuns. Mai mult, acestea trăiesc cu impresia că exercițiile fizice pot agrava situația. În realitate, mișcarea precum înotul, yoga, jogging-ul sau pilates-ul cresc flexibilitatea articulațiilor și detensionează mușchii.
Dacă lucrezi la birou și petreci ore în șir în față ecranelor, află că poziția aplecată care pune presiune pe zona lombară este complet nesănătoasă pentru coloana ta. Specialiștii recomandă să iei pauze constante, să te ridici, să faci câțiva pași sau chiar câteva exerciții de stretching. Marile companii deja implementează și masajul la birou, tocmai din acest considerent.
Masajul aduce cu sine o serie de beneficii terapeutice: de la deconectare de la cotidian și până la creșterea fluxului sanguin și detensionare musculară. Scapă și tu de tensiune și alege masajul din când în când!
Poate nu știai, însă un consum optim de apă te ajută inclusiv să ai o coloana sănătoasă. Iar explicația este cât se poate de simplă: discurile dintre vertebre au nevoie de lichid pentru a amortiza oasele.
În continuare, îți recomand să citești un interviu cu Cristian Drosu, kinetoterapeut, despre importanța unei posturi corecte, dar și despre afecțiunile pe care le pot dezvolta cei ce lucrează la birou îndelung, în fața ecranelor.