Ai dureri de cap? Te trezeşti cu gust amar în gură dimineaţa? Ai putea avea probleme cu fierea. În acest caz, e bine să ai un regim de viaţă cumpătat şi să eviţi unele alimente. Iată ce spune medicul!
“În cazul în care pacientul se confruntă cu o patologie a colecistului, se recomandă evitarea alimentelor care pot declanşa o criză, cum ar fi grăsimile, maionezele, tocăturile, salata de vinete, smântana, untul, prăjelile, tochiturile, ouăle sau ciocolata”, subliniază medicul de familie Ramona Andronache pentru Gândul.
Tratamentul se stabileşte în funcţie de patologia biliară cu care ne confruntăm
„Există cazuri când trebuie să asociem tratamentul simptomatic cu antibioticele. În cazurile în care tratamentul medicamentos este ineficient, se recomandă tratamentul chirurgical. Putem apela şi la ceaiuri, de exemplu ceaiurile hepatice, cele cu anghinare, dar nu trebuie să ne aşteptăm la miracole de la această terapie”, afirmă medicul de famile Ramona Andronache pentru Gândul.
Semnele care anunţă eventuale probleme ale colecistului sunt:
1. Durerea/jena în hipocondrul drept (partea dreaptă a abdomenului), de cele mai multe ori cu migrare în epigastru (capul pieptului);
2. Gust amar în gură, în special dimineaţa;
3. Uneori, senzaţie de greaţă şi vărsături, cu aspect galben-verzui, aşa zisele vărsături bilioase;
4. Tulburări de tranzit intestinal, alternanţa scaune apoase sau constipaţie;
5. Dureri de cap – migrena biliară
Citeşte continuarea pe Gândul.info.