Cu toţii ne dorim să fim “forever young”. Căutăm cele mai scumpe, extravagante şi inedite tratamente şi metode prin care să rămânem tineri, am vrea să dăm timpul cu totul înapoi, ne-am dori să rămânem mereu tineri, frumoşi, fără urmă de rid sau de trecere a anilor.
Dacă ţi-aş spune că există o modalitate prin care să faci asta? Să te simţi tânără mereu, să fii în formă şi, mai ales, să trăieşti mai mult?
Nu, nu e vorba de vreo pastilă inedită şi nici de un elixir magic. E vorba de câteva sfaturi pe care trebuie, pur şi simplu, să le urmezi!
Japonezele sunt printre femeile cu cea mai crescută medie de viaţă din lume, iar oamenii de ştiinţă consider că acest lucru ar putea avea de-a face cu obiceiurile lor de a mânca. Mai exact, se pare că un consum regulat de sushi la cină poate avea efecte impresionante asupra… longevităţii! În plus, acizi graşi esenţiali Omega-3 pe care toate tipurile de sushi îi conţin sunt un bonus al acestui lucru!
Da, ai auzit bine! Studiile arată că un consum moderat de ciocolată neagră este asociat cu un risc scăzut de infarct şi alte boli cardiace care pot să ducă la moarte.
Oamenii cei mai fericiţi din lume au un risc de trei ori mai scăzut de a muri devreme. Şi, conform unui studiu realizat în 2012, nu este vorba doar de optimism: oamenii fericiţi au un nivel mai scăzut de cortizon (hormonul stresului) şi o presiune sanguină mai scăzută, lucru care îi fereşte de infarcturi şi alte boli cardiovasculare.
Persoanele care mânâncă cantităţi semnificative de fructe oleaginoase (nuci, migdale, alune, castane, etc) reduc riscul de a face boli precum: cancer, diabet, boli cardiovasculare sau boli ale plămânilor. De fapt, “consumatorii de oleaginoase” trăiesc cu aproximativ 20% mai mult decât persoanele care nu consumă aceste fructe, cel puţin conform ultimelor studii realizate de oamenii de ştiinţă.
“Spune-mi ceva nou!” Da, dacă eşti fumătoare, ai auzit acest îndemn, probabil, de nenumărate ori. Există un milion motive pentru care ar trebui să te laşi de fumat, trebuie să ştii că regula “niciodată nu e prea târziu” nu se aplică în acest caz. Cercetătorii au descoperit că femeile care renunţă la fumat înainte de vârsta de 40 de ani pot să trăiească cu până la un deceniu mai mult faţă de cele care continuă să fie dependente de tutun!
Statul în faţa computerului tău o zi întreagă este necesar pentru contul tău la bancă, dar extrem de nociv pentru organismul tău. Studiile arată că femeile care stau pe scaun mai mult de 6 ore pe zi sunt supuse unui risc mai crescut de a muri din cauza diferitelor boli, faţă de femeile care îşi petrec timpul pe scaunul biroului mai puţin de 3 ore. Aşadar, a venit momentul să ai o discuţie cu şeful tău despre ce înseamnă să stai 6 ore, sau mai mult, pe un scaun de birou!
Da, unul singur! După analiza a 24 de studii pe această temă, cercetătorii au descoperit că femeile care consumă o cantitate mică de alcool au fost supuse unui risc mai scăzut de mortalitate. Ţine minte: consumul moderat de alcool, în cazul femeilor cel puţin, înseamnă MAXIM un pahar pe zi!
Exerciţiile te menţin în formă, îţi dau energie şi duc la secreţia de endorfine – toate acestea fiind beneficii extrem de mari pentru organism! În plus, studiile arată că persoanele care fac mişcare de-a lungul vieţii nu trebuie să se preocupe de problema longevităţii, căci vor trăi o viaţă lungă şi sănătoasă!