Recent, a fost lansată platforma națională #ROVACCINARE, care cuprinde informații detaliate despre vaccinarea împotriva infecției cu SARS-CoV-2, noul tip de coronavirus care provoacă boala COVID-19.
Platforma pune la dispoziția publicului larg informații oficiale despre vaccinurile candidate anti-COVID-19 și despre procesul de vaccinare în România, grupurile prioritare pentru vaccinare și motivele pentru care ar trebui să ne vaccinăm împotriva SARS-CoV-2.
De asemenea, pe site-ul dedicat vaccinare-covid.gov.ro se regăsesc întrebări frecvente și răspunsuri privind vaccinul împotriva noului coronavirus, precum și informații înșelătoare despre vaccinul anti-COVID lămurite de specialiști.
Ne dorim prin intermediul platformei naționale de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 să oferim o sursă oficială de răspuns la principalele întrebări pe care multe persoane, în mod justificat, le au referitor la tot ce înseamnă vaccinarea ca măsură specifică, sigură, rapidă și eficientă de limitare a răspândirii infecției cu SARS-CoV-2, de reducere a morbidității și mortalității prin COVID-19, de control al pandemiei și în ultimă instanță de revenire la normalitate. Această platformă este dinamică, în permanență actuală și pliată pe nevoia de informare a populației, indiferent de categoria socioprofesională de care am vorbi. De asemenea, după începerea efectivă a campaniei de vaccinare, pe această platformă se vor prezenta cele mai importante date legate de activitatea centrelor de vaccinare, numărul persoanelor vaccinate în fiecare etapă, dar și rata eventualelor reacții adverse postvaccinale raportate. Principiile asumate pentru campania de comunicare și informare sunt transparența și onestitatea, a declarat dr. Valeriu Gheorghiță, Șef de lucrări, medic primar Boli infecțioase și coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID din România.
Amintim patru dintre cele mai frecvente informații false privind vaccinul anti-COVID:
1) Companiile farmaceutice ascund pericolele asociate vaccinurilor
FALS. Vaccinurile candidate împotriva COVID-19, aflate în portofoliul mai multor companii farmaceutice, se află în diverse stadii de testare în studii clinice răspândite pe tot globul și sub supravegherea unui număr foarte mare de autorități de reglementare. Întregul proces este gândit pentru a nu exista nicio posibilitate ca pericolele să nu fie descoperite la timp. Niciun vaccin nu va fi administrat fără aprobarea autorităților competente în domeniu.
2) În România se va folosi un vaccin care nu este autorizat
FALS. România, ca stat membru UE, nu poate permite utilizarea unui vaccin care nu a primit autorizația de punere pe piață de la Agenția Europeană a Medicamentului sau de la ANMDMR (Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România).
3) Vaccinarea va fi obligatorie
FALS. Vaccinarea împotriva COVID-19 este voluntară, adică nu este obligatorie. Se dorește o acoperire vaccinală cât mai mare pentru a limita răspândirea epidemică a virusului, dar nu se are în vedere introducerea obligativității vaccinării sau a unor măsuri restrictive față de persoanele nevaccinate.
4) Vaccinarea se va face pe pile
FALS. Vaccinarea se va face respectând strict categoriile care au prioritate, menționate în Strategia de vaccinare împotriva COVID-19. Întrucât România își propune să reducă morbiditatea și mortalitatea generate de infectarea cu virusul SARS-CoV-2, menținerea capacității de asistență medicală din partea sistemului public de sănătate și limitarea efectelor negative ale pandemiei de COVID-19 asupra societății și economiei, vaccinarea se va face strict conform etapelor și criteriilor stabilite.
În acest moment, Comisia Europeană urmărește dezvoltarea unui portofoliu divers de vaccinuri candidate produse pe platforme diferite, astfel încât să crească șansele de a avea unul sau mai multe vaccinuri disponibile, după autorizarea de punere pe piață acordată de către Agenția Europeană a Medicamentului.
În tabelul de mai jos sunt prezentate vaccinurile care sunt în proces de evaluare pentru autorizare la nivelul Agenției Europene a Medicamentului:
Conform Strategiei pentru vaccinarea împotriva COVID-19 în România, vaccinarea se va realiza în 3 etape, în care vor fi vaccinate grupele populaționale, după cum urmează:
ETAPA 1: lucrătorii din domeniul sănătății și social (sistem public și privat)
ETAPA 2: populația cu grad ridicat de risc (adulți cu vârsta peste 65 de ani, persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate) și lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale
ETAPA 3: populația generală
Grupurile prioritare au fost elaborate în concordanță cu documente emise de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC).
Aceste recomandări au un caracter dinamic, putând fi actualizate în funcție de evoluția pandemiei de COVID-19 și de eficiența tipurilor de vaccinurile aprobate și disponibile pentru diferite categorii populaționale.
Pentru mai multe informații oficiale, accesați vaccinare-covid.gov.ro