În populația României se estimează ca peste 700 de mii de persoane suferă de hipotiroidism, această afecțiune fiind de 8 ori mai frecventă la femei decât la bărbați, iar una din 100 este afectată de hipertiroidism. Afecțiunile endocrinologice care le includ și bolile tiroidiene pot fi însă tratate cu succes dacă sunt semnalate din timp, atât de pacienți, cât și de medicii de familie. Controlul medical de specialitate este o soluție eficientă, care poate ajuta la prevenirea afecțiunilor sau ținerea lor sub control și, mai ales accesibilă, pentru că analizele specifice tiroidiene recomandate sunt decontate de către Casa Națională de Sănătate.
Potrivit datelor statistice, incidența afecțiunilor endocrinologice a crescut în ultimii ani. Un studiu al Institutului Naţional de Sănătate Publică realizat în urmă cu șapte ani indica o triplare a numărului pacienților cu boli tiroidiene.
„Dacă ar fi să facem un top al afecțiunilor endocrinologice cel mai frecvent întâlnite în practica mea medicală, pe primul loc, de departe, se situează bolile tiroidiene. Al doilea loc e ocupat de tulburările de ciclu menstrual și menopauza, iar pe al treilea pacienții cu obezitate și osteoporoză”, explică dr. Ailin Septar, medic specialist endocrinolog.
Tiroida este o glandă endocrină cu o importanță esențială în buna funcționare a organismului. Hormonii tiroidieni controlează majoritatea proceselor metabolice, fie că vorbim despre ritm cardiac, termoreglare sau despre rata metabolismului bazal. Din acest motiv, tulburările tiroidiene au repercursiuni majore asupra întregului organism
Astfel de situații pot fi prevenite însă prin depistarea timpurie a bolilor tiroidiene, din primele stadii. Pentru aceasta, pacienții trebuie însă să acorde atenție simptomelor pentru a le recunoaște din timp.
În cazul hipotiroidiei, generată de deficitul de hormoni tiroidieni, sesizarea primelor semnale este mai dificilă, deoarece au un caracter nespecific. Printre cele mai frecvente simptome se numără: senzația de oboseală accentuată, lipsa de energie, intoleranța la frig, constipația, lentoarea în mișcare sau vorbire, tulburările de concentrare sau de memorie etc.
În cazul hipertiroidiei, cauzată de secreția în exces a hormonilor tiroidieni, semnalele sunt mai evidente: o stare de agitație permanentă, nervozitate și iritabilitate, scăderea semnificativă în greutate, creșterea pulsului, palpitații, tremur fin al mâinilor, intoleranță la căldură, tranzit intestinal accelerat sau insomnie.
„În cazul hipotiroidismului, pacienții se prezintă la consultul de specialitate la o distanță mai mare de la apariția primelor simptome, pentru că acestea sunt nespecifice, Pe de altă parte, pacienții cu hipertiroidism, tocmai pentru că simt acele palpitații, starea generală de sănătate se modifică rapid, vin mult mai repede, la câteva săptămâni de la debutul acestora”, precizează dr. Ailin Septar.
Pe baza acestor simptome, medicii de familie pot recomanda un pachet de evaluare hormonală, decontat de către Casa Națională de Sănătate.
„Analizele de tiroidă recomandate în mod uzual sunt testarea hormonilor tiroidieni T3 și T4 și a hormonului de stimulare tiroidiană (TSH). Dacă analizele indică modificări reduse, nu instituim imediat tratamentul. Dacă semnalează însă prezența anticorpilor antitiroidieni, care distrug practic celulele tiroidiene și duc la scăderea nivelului hormonilor, tratamentul se impune individualizat în funcție de fiecare pacient”, detaliază specialistul în endocrinologie.
Tiroidita Hashimoto, fiind de natură autoimună, predispune, la rândul său, la apariția altor boli autoimune și se poate asocia cu diabetul zaharat de tip 1, vitiligo (care se manifestă prin apariția unor pete decolorate pe piele), anemie pernicioasă, gastrită autoimună etc.
Dacă ținem cont de poziția geografică a României putem vorbi despre deficitul de Iod, întâlnit cu precădere în zonele subcarpatice ale țării, care predispune la apariția nodulilor tiroidieni. Majoritatea acestora sunt benigni, doar un mic procent, de 10-15% sunt maligni.
„De aceea, dacă, în urma unei ecografii, ni se spune că avem un nodul, nu trebuie să ne panicăm. În funcție de caracterele ecografice ale nodulului medicul stabilește dacă acesta este suspect, caz în care poate recomanda efectuarea unei puncții tiroidiene sau dacă necesită doar monitorizare periodică. Dar, atunci când dimensiunea lor crește, la 2-3-4 cm, pot apăsa pe esofag, pe trahee sau pe vasele mari de sânge. Caz în care se impune eliminarea lor. Situația este frecventă în cazul pacienților cu gușă polinodulară, care înseamnă o tiroidă mărită în volum, cu mai mulți noduli mai mici sau mai mari, ce pot exercita presiune. În oricare situație funcția tiroidiană trebuie evaluată, întrucât există noduli care secretă hormoni și noduli care sunt nesecretanți, iar tratamentul diferă în funcție de caz”, a detaliat dr. Ailin Septar.
În cazul hipotiroidismului, deficitul de hormoni este suplinit prin tratament medicamentos care are ca substanță activă levotiroxina, un hormon sintetic cu efect similar celui produs în mod natural de organism. Tratamentul substitutiv se recomandă și în situațiile în care este necesară îndepărtarea completă a glandei tiroidei, cum sunt cazurile de gușă polinodulară compresivă, cele care cauzează hipertiroidie ca boala Graves- Basedow sau atunci când un nodul tiroidian este malign.
În cazurile de hipertiroidism, se recomandă medicamente care reduc sau blochează capacitatea glandei tiroide de a produce hormoni. Efectele tratamentelor sunt monitorizate periodic, pentru stabilirea dozei optime. Dacă excesul de hormoni tiroidieni nu poate fi controlat prin terapie medicamentoasă, apelăm la metode definitive cum sunt tratamentul chirurgical sau tratamentul cu iod radioactiv.