Ai fost diagnosticat cu scleroză multiplă? Iată sfaturile neurologului

Dr. Irene Davidescu explică ce stil de viață li se recomandă pacienților cu scleroză multiplă pentru a ajuta organismul să facă față bolii.
  • Publicat:
Ai fost diagnosticat cu scleroză multiplă? Iată sfaturile neurologului
Dr Irene Davidescu, medic neurolog, foto arhivă

Când s-ar putea gândi o persoană că ar putea avea scleroza multiplă?  ”Orice simptomatologie care sugerează implicarea sistemului nervos central (creier și măduvă) la un pacient tânăr, trebuie să ridice un semnal de alarmă, mai ales că România se află în zona de prevalență medie pentru scleroza multiplă (35-40 pacienți/100000 locuitori)”, explică dr. Irene Davidescu, medic neurolog.

CSÎD: Este scleroza multiplă o boală sinonimă cu scaunul cu rotile?

Dr. Irene Davidescu: Nu se cunosc analize sau teste care să prezică progresia şi evoluția bolii și implicit nici prognosticul. Terapiile modificatoare ale bolii, de care pacienții beneficiază în ultimii ani, au schimbat considerabil, în bine, evoluția și prognosticul sclerozei multiple, demonstrând eficacitate în încetinirea progresiei dizabilității, mai ales prin reducerea numărului și a severității puseelor. Cu cât tratamentul este inițiat mai precoce, cu atât șansele unei evoluții favorabile vor fi mai mari. Tratamentul pentru scleroză multiplă este unul de lungă durată, complex și necesar a fi monitorizat de medicul neurolog.

Ce stil de viață este recomandat pacienților cu scleroză multiplă

CSÎD: Ajută meditația, respirația conștientă, yoga pacienții cu scleroză multiplă?

Dr. Irene Davidescu: Recomandăm organizarea unui stil de viață sănătos, cu exercițiu fizic (efectuat individual sau sub supraveghere), deoarece contribuie la menținerea mobilității, a flexibilității, a coordonării și echilibrului, a tonusului cardiovascular, a unei stări de bine, crește apetitul alimentar și contribuie la un somn mai bun și la ameliorarea funcției intestinale.

Socializați și păstrați-vă simțul umorului, efectuaţi plimbări în natură, dans, înot, aqua-gym, yoga, tai-chi, bicicletă, stretching. Pentru a evita pierderi inutile de energie fizică și psihică organizaţi-vă cu eficacitate timpul, activităţile şi priorităţile. În dieta pacienţilor cu scleroză multiplă trebuie să regăsim: fructe, legume și cereale integrale. Lichide din belșug – hidratarea contribuie la prevenirea constipației, accelerează eliminarea toxinelor din corp și previne infecțiile la nivel intestinal.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult