Alergiile de vară: cum să faci față simptomelor

Cel mai probabil alergiile de vară se vor prezenta similar celor de primăvara, dacă te confrunți cu ele și în acea perioadă a anului.
  • Publicat:
Alergiile de vară: cum să faci față simptomelor
Foto: shutterstock

După ce am petrecut o iarnă întreagă încercând să ne protejăm de gripă și răceală sau în care ne-am confruntat cu congestia nazală și ochi lăcrimați, se pare că nici sezonul cald nu ne dă pace. Alergiile de vară sunt extrem de comune, la fel ca cele de primăvară și toamnă, iar toți acești declanșatori fac să ne confruntăm cu senzații complet neplăcute.

Cauzele alergiilor de vară

Alergiile sezoniere apar atunci când te expui unor substanțe străine (polenul, să zicem), iar sistemul imunitar detectează ca fiind o amenințare. Ca răspuns, organismul va elimina anumite substanțe care pot provoca simptome precum febră sau rinită alergică sau chiar conjunctiva alergică, scrie CDC. Astfel apar strănutul, congestia nazală, ochii roșii, înlăcrimați sau mâncărimile.

Declanșatorii acestor alergii diferă de la o persoană la alta. Nu toată lumea este alergică la polen, ci mai există și alți factori precum praful, mucegaiul sau părul de animale.

Alergiile de vară: simptome

Cel mai probabil alergiile de vară se vor prezenta similar celor de primăvara, dacă te confrunți cu ele și în acea perioadă a anului. Dacă te confrunți cu ochi umezi, mâncărimi, nas înfundat, mâncărimi de urechi, eczeme, urticarii sau chiar astm, acestea sunt cele mai comune dintre simptome. Multe dintre acestea sunt similare răcelii, motiv pentru care poate fi greu de făcut diferența între cele două însă, în cazul alergiilor, mâncărimile se numără printre principalele simptome, fie că vorbim de mâncărimi în gât, de ochi sau urechi. Cât despre răceală, congestia nazală, durerea și problemele de stomac (stări de greață, vărsături și diaree) sunt frecvent întâlnite.

Cum prevenim alergiile?

Primul lucru pe care-l poți face este să îți faci o programare la medicul alergolog pentru a veni cu un tratament și un plan cu ajutorul căruia să controlezi simptomele. Un alt lucru pe care-l poți face este de a reduce contactul cu alergenii. Cu cât te expui mai mult în fața lor, cu atât efectele de înrăutățesc. Acordă atenție perioadei din zi pe care o petreci afară, în aer liber, iar dacă alergiile sunt produse de factorii prezenți în casă, investește în dispozitive care să reducă praful și să purifice aerul pentru a minimiza și reduce alergenii.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult