Dr. Laura Panait, medic specialist medicina de familie, competență ultrasonografie generală vorbește despre bacteria patogenă Staphylococcus aureus. Această bacterie poate sta ani de zile în organismul uman fără să dea simptome, însă în condițiile unui sistem imunitar slăbit starea de sănătatea se poate deteriora. Febra, infecții, vărsături, mastite sunt câteva dintre complicații.
CSÎD: Ce este Staphylococcus aureus?
Dr. Laura Panait: Staphylococcus este o bacterie patogenă dintr-un grup de 30 bacterii de forma sferică, coci gram pozitivi. Este numită și “superbacterie” deoarece nu mai răspunde la acțiunea unor antibiotice.
CSÎD: Este normal să avem această bacterie cunoscută și ca stafilococul auriu?
Dr. Laura Panait: Colonizează în mod normal pielea și mucoasa nazală. În condiții de sănătate bună, sistem imunitar bun, Staphylococcus nu dă răspuns patogen, infecții.
În condiții de boli cronice, imunitatea deficitară, Staphyloccocul pătrunde în circulația sangvină și/ sau la nivelul unor organe: inimă, plămâni, sistem osteoarticular etc. determinând infecții de multe ori cu impact major.
CSÎD: Ce simptome apar? Ce consecințe are infectarea cu Staphylococcus aureus?
Dr. Laura Panait: Staphyloccocul poate determina infecții minore până la severe în funcție de organul afectat și răspunsul imunitar al organismului.
Iată câteva exemple:
Infecții la nivelul pielii (abcese, hidrosadenite) – formațiuni cu secreții purulente
Infecții de plagă chirurgicală: febră, dehiscenta/desfacerea plăgii, secreție purulentă, roșeață locală, febră
Infecții digestive: febră, greață, vărsături, scaune diareice, durere abdominală
CSÎD: Ce alte probleme de sănătate mai sunt depistate din cauza bacteriei patogene Staphylococcus aureus?
Dr. Laura Panait: Infecții tract respirator (faringită, bronșită, pneumonie): febră, dificultate în respirație
Sistem osteoarticular (osteomielite): febra, frison, dureri articulare/ osoase insotite de eritem (roseate) la nivelul respectiv
Ochi: secreții purulente
La nivel mamar (sâni), mastită: dureri la nivelul sânilor, roșeată, căldură locală, stare febrilă.