Ceaiul la micul dejun și un pahar de vin roșu la cină ar putea reduce riscul de apariție a demenței, potrivit unui studiu. Băuturile sunt bogate în flavonoli antioxidanți – substanțe chimice vegetale care stimulează fluxul sangvin către creier, spun oamenii de știință.
Persoanele în vârstă care au consumat cel mai mult au avut abilități de memorie mai bune. Antioxidanții se găsesc și în fructe și legume. Autorul principal, Dr. Thomas Holland, de la Universitatea Rush, Chicago, a declarat: „Este interesant că studiul nostru arată că alegerile dietetice specifice pot duce la încetinirea declinului cognitiv.”
Flavonolii sunt pigmenți și reprezintă o subclasă a flavonoidelor. Dacă beți și mâncați un „curcubeu de culori” vă asigurați că le obțineți pe toate. Dr. Holland și colegii săi au urmărit 961 de americani în vârstă de 70 și 80 de ani timp de aproxmativ șapte ani. Scorurile cognitive ale celor care au avut cel mai mare aport – aproximativ o ceașcă de ceai negru pe zi – au scăzut cu 40 % mai lent pe deceniu decât colegii cu cel mai mic aport.
Flavonolii au fost împărțiți în cinci tipuri diferite – kaempferol, izorhamnetin, miricetin, quercetin și izorhamnetin. Kaempferolul, prezent din abundență în legumele cu frunze verzi, în varza kale și în ceai, a avut cele mai mari beneficii, urmat de miricetină – care se găsește în vinul roșu. Apoi a urmat quercetina – prezentă și în ceai și varză, precum și în roșii și mere. Isorhamnetina, care se găsește în uleiul de măsline, nu a avut niciun efect.
Rezultatele au rămas valabile după luarea în considerare a altor factori precum vârsta, sexul și fumatul. Dr. Holland crede că fenomenul se datorează „proprietăților antioxidante și antiinflamatorii inerente ale flavonolilor”. El a spus: „Ceva la fel de simplu ca a mânca mai multe fructe și legume și a bea mai mult ceai este o modalitate ușoară pentru oameni de a-și asuma un rol activ în menținerea sănătății creierului”.
Se preconizează că numărul cazurilor de demență la nivel mondial se va tripla, ajungând la peste 150 de milioane până în 2050. Având în vedere că nu se întrevede niciun leac, comportamentele de protecție a stilului de viață, cum ar fi o alimentație sănătoasă și multă mișcare, sunt considerate în prezent cele mai bune. Participanții au efectuat anual teste cognitive și de memorie, cum ar fi reamintirea cuvintelor și a numerelor, și au completat chestionare alimentare.
De asemenea, aceștia au fost întrebați despre nivelul lor de educație și despre timpul pe care îl petreceau făcând exerciții fizice și activități care îi implicau mental, cum ar fi cititul și jocurile. Voluntarii au fost împărțiți în cinci grupuri, în funcție de cantitatea de flavonoli din dieta lor – cea mai mică de aproximativ 5 mg pe zi și cea mai mare de 15 mg.
Sursa: getsurrey.co.uk