Daca gripa comuna sufera mutati de la an la an, punandu-ne astazi fata in fata cu una dintre cele mai periculoase forme ale ei, iata ca nici restul afectiunilor nu mai sunt ce-au fost o data. Una dintre cele mai comune boli cu transmitere sexuala (BTS), blenoragia sau gonoreea, da semne de rezistenta la cele mai comune tratamente.
In curand, o infectie transmisa pe cale sexuala nu va mai fi la fel de simplu de tratat, ca si pana acum. Cercetatorii britanici au observat o rezistenta a gonococului (bacteria responsabila de aparitia blenoragiei) nu doar la medicamentele care se prescriu in mod obisnuit, dar si la antibioticele care pana acum constituiau planul de rezerva in cazul in care primul tratament ar fi esuat.
S-a terminat cu azitromicina!
Azitromicina, un antibiotic din grupa eritromicinelor, nu constituie prima optiune terapeutica in caz de infectie insa, din pricina utilizarii in exces, cu sau fara sfatul medicului, a devenit, in ultimii ani, ineficient.
Un alt motiv invocat de oamenii de stiinta britanici pentru lipsa de raspuns a organismului la acest medicament este prescrierea lui si pentru infectiile cu chlamydia.
Este foarte posibil ca o parte dintre acesti pacienti sa sufere de blenoragie nediagnosticata, iar tratamentul pentru chlamydia nu trateaza si cealalta boala, insa o face mai rezistenta.
In aceste conditii, azitromicina ar putea trece si ea, in scurt timp, in categoria antibioticelor care nu mai au nici o putere in fata gonoreei, alaturi de altele precum tetraciclina, ciprofloxacina si penicilina.
Mergi la medic, la primele simptome
Primele simptome ale gonoreei sunt destul de blande, astfel incat pot fi usor trecute cu vederea. Tocmai din acest motiv, multe persoane nu urmeaza nici un tratament, iar consecintele sunt, de multe ori, grave.
In cazul femeilor, infectia poate afecta iremediabil trompele uterine, cauzand infertilitatea. Alte complicatii ce pot sa apara sunt boala inflamatorie pelviana, dureri cronice in zona pelviana, sarcina ectopica.
Prin urmare, foloseste prezervativul, mai ales daca obisnuiesti sa ai relatii sexuale ocazionale. Prevenirea este cea mai buna metoda de a sta la distanta de BTS!
Citeste si 3 controverse sexuale lamurite