Boală cu transmitere sexuală sau infecție urinară? Cum faci diferența

Când vine vorba de viața sexuală este foarte important să facem diferența între o boală cu transmitere sexuală și o infecție urinară.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Boală cu transmitere sexuală sau infecție urinară? Cum faci diferența
Foto: pexels

Când vine vorba de viața sexuală este foarte important să facem diferența între o boală cu transmitere sexuală și o infecție urinară, iar acest lucru îl putem face cunoscând simptomele.

Infecția urinară apare atunci când uretra este afectată, iar termenul medical poartă numele de cistită acută. Infecția urinară nu este o boală cu transmitere sexuală și nu este neapărat produsă de contactul sexual sau transmisă de partener, ci implică bacteriile care pătrund în tractul urinar. Se recomandă ca după sex să urinezi pentru a îndepărta excesul de bacterii care se pot acumula în timpul preludiului și penetrării.

Dacă te confrunți cu o infecție urinară, cele mai comune simptome sunt senzația de arsură la urinare, frecvența cu care urinezi și nevoia de a urina. De asemenea, mai pot apărea dureri, febră, frisoane și sângerări în special atunci când este lăsată netratată.

Bolile cu transmitere sexuală pe de altă parte se referă la problemele de sănătate care pot fi transmise în timpul actului sexual. Cele mai comune sunt gonoreea, chlamydia, herpesul, HIV-ul, hepatita și trichomoniasis și vin la pachet cu simptome variate precum durer la urinare, schimbări ale secreției vaginale, sângerări în timpul sexului, miros neplăcut, mâncărimi, bubițe. Toate acestea se pot transmite prin contact sexual, fie el vaginal, anal sau oral.

Cum faci diferența dintre o boală cu transmitere sexuală și infecția urinară?

Pentru că unele simptome pot fi similare, poate fi dificil să-ți dai seama cu exactitate cu ce te confrunți. Există studii care arată că până și medicii au făcut astfel de confuzii, iar asta pentru că gonoreea, chlamydia și trichomonas pot cauza simptome precum dureri și urinări frecvente, similare infecției urinare. Pacienții cu herpes se pot plânge și ei de senzație de arsură la urinare.

Înainte de toate trebuie să te testezi, iar dacă te testezi pentru a depista dacă suferi de o boală cu transmitere sexuală, evită contactul intim cu partenerul până la primirea rezultatelor sau chiar până la finalizarea tratamentului dacă acestea sunt pozitive. Dacă te confrunți cu o infecție urinară poți face sex, pentru că nu este contagios, dar vei simți un disconfort și se vor acumula mai multe bacterii, exacerbând infecția.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult