Boala inflamatorie pelvină – tot ce trebuie să ştii

O boală care este aparent trecută cu vederea, durerile cauzate fiind deseori confundate cu alte afecţiuni, afectează aproximativ 1,7% din femei, iar anual peste 100 000 de femei devin infertile din cauza acestei boli. Boala inflamatorie pelvina apare în aproape 70% din cazuri la femei cu vârsta sub 25 de ani, iar incidenta maximă se întâlneşte între 20 şi 24 de ani şi este una din cele mai întâlnite afecţiuni asociate activităţii sexuale.

Boala inflamatorie pelvina este termenul utilizat pentru a descrie o infecţie a oricăruia dintre organele pelvine feminine, inclusiv uterul, ovarele sau trompele uterine. Este considerată o afecţiune cu transmitere sexuală, dar poate apărea şi în urma unor manopere invazive la nivelul uterului prin folosirea de instrumente contaminate sau prin dislocarea florei vaginale.

“Această boală poate fi evitată prin folosirea măsurilor de protecţie împotriva bolilor cu transmitere sexuală, deoarece altfel poate duce la complicaţii în timpul sarcinii sau chiar instalarea infertilităţii feminine, abcese în zona pelviană, peritonite şi în cazuri rare poate fi letală. Odată ce colul uterin a fost infectat cu o BTS, devine mai simplu pentru alte bacterii prezente în vagin să pătrundă şi să infecteze uterul şi trompele uterine”, explica dr. Silviu Istoc, medic specialist obsetetrica-ginecologie.

Recomandări

Medicina moleculară, cheia longevităţii

Suferi de intoleranţă la lactoză? La ce riscuri te supui?

Cauzele bolii inflamatorii pelvine

Cauza cea mai frecvenţă a bolii inflamatorii pelvine o reprezintă bolile cu transmitere sexuală precum gonoreea şi contaminarea cu Chlamydia, care infectează colul uterin. Unele metode contraceptive pot creşte riscul apariţiei bolii inflamatorii pelvine, de exemplu montarea unui dispozitiv intrauterin (sterilet). În schimb alte metode contraceptive precum prezervativul şi diafragma reduc considerabil acest risc. De asemenea, duşurile vaginale cresc riscul de boala inflamatorie pelvina. Riscul de boala inflamatorie pelvina mai creşte după o naştere, avort spontan sau provocat, după anumite intervenţii chirurgicale, precum dilataţie sau chiuretaj.

Simptomele bolii inflamatorii pelvine

Simptomele bolii inflamatorii pelvine se întind pe o arie largă, de la absenţa lor completă până la forme severe. Adeseori, simptomele bolii inflamatorii pelvine nu apar până când infecţia şi inflamaţia nu s-au răspândit până la nivelul trompelor uterine sau la stratul superficial al cavităţii abdominale (peritoneul).

Cel mai comun simptom este durerea în etajul abdominal inferior. Aceasta poate apărea spontan, poate fi accentuată la mers şi în timpul contactului sexual. Durerea poate fi sub formă de crampe sau că o presiune constantă şi iritantă locală şi poate apărea şi la urinare. De asemenea, mai pot fi prezente unul sau mai multe simptome din cele ce urmează: o secreţie vaginală anormală, de culoare galbenă, maronie sau verzuie sau o creştere a cantităţii secreţiei vaginale însoţită de prurit, febră, de obicei peste 38 grade C, o senzaţie vagă de slăbiciune a întregului corp sau de disconfort (stare de rău general), durere de cap, greţuri sau vărsături, dureri la contactul sexual (dispareunia), sângerări menstruale neregulate.

Cum se diagnostichează

Se recomandă efectuarea promptă a unui examen ginecologic, ori de câte ori se observă apariţia unor simptome de infecţie pelvina sau a unei dureri pelvine. Diagnosticul bolii inflamatorii pelvine se pune în urma examenului vaginal digital.

“Dacă există semne de infecţie, se va recolta o probă de secreţie din interiorul vaginului. Probă vă fi analizată pentru determinarea microorganismului responsabil de infecţie. Femeile care au fost infectate recent cu virusul imunodeficienţei umane (HIV) trebuie investigate şi pentru alte boli cu transmitere sexuală, în special gonoree sau infecţie cu chlamydia, pentru că ulterior să fie evaluate pentru identificarea bolii inflamatorii pelvine şi pentru a primi un tratament adecvat. De asemenea şi partenerul/partenerii sexual(i) trebuie să urmeze un tratament pentru boala cu transmitere sexuală”, adăugă dr. Istoc.

Uneori, pentru un diagnostic precis este necesar şi un examen laparoscopic – o procedură chirurgicală în care un instrument special de vizualizare este introdus în cavitatea abdominală, de asemenea medicul poate recurge şi la ecografia pelvina. Aceasta oferă puţine date, dar poate observa dezvoltarea abceselor.

“În momentul de faţă foarte multe femei care nu pot rămâne însărcinate primesc diagnosticul de BIP, infertilitatea fiind o complicaţie a acesteia datorită afectării trompelor uterine cu realizarea de aderente (infertilitate tubara). Aproximativ 1 din 8 femei cu boala inflamatorie pelvina devine sterilă. În cazul sarcinii extrauterine în care ovulul fertilizat nu poate trece prin trompele uterine pentru a ajunge în uter şi a se implanta în mucoasa acestuia, boala inflamatorie pelvina poate cauza indirect hemoragii abundente, ameninţătoare vieţii şi necesită îngrijire medicală de urgenţă”, adăugă Dr.Istoc.

O complicaţie ce poate fi mortală este formarea de abcese nu numai la nivelul trompelor sau salpingelor ci şi la nivelul abdomenului superior perihepatic. Spargerea acestor abcese se poate solda cu peritonita acută ce necesită operaţie de urgenţă.

Prevenţia bolii inflamatorii pelvine

O metodă de a evita apariţia BIP este de a prevenii infecţiile cu transmitere sexuală, astfel este indicată folosirea metodelor contraceptive de barieră (prezervativ, diafragma sau capişon cervical, impregnate cu spermicide). De asemenea este recomandat să se evite contactele sexuale în timpul menstrelor.

Nu există screening eficient pentru BIP, dar se poate face screening pentru bacteriile cele mai implicate în această patologie: Neisseria Gonorrhea şi Chlamydia Trachomatis asociat cu tratamentul adecvat al infecţiei.

Tratament

Cu cât BIP este diagnosticată mai repede, iar complicaţiile nu există, cu atât tratamentul este mai eficient şi mai uşor suportat de pacientă.

Tratamentul standard pentru boala inflamatorie pelvina constă în administrarea antibioticelor, iar  acesta durează 14 zile. Deşi persoana respectivă poate începe să se simtă mai bine mai devreme este necesară administrarea tratamentului în toată această durată de 2 săptămâni. În caz contrar, infecţia poate să reapară. Se recomandă evitarea raporturilor sexuale până la terminarea tratamentului şi dispariţia infecţiei.

“În cazul pacientelor însărcinate, infectate cu HIV sau care nu răspund la tratamentul cu antibiotice orale  se recomandă spitalizarea. Tratamentul va consta în administrarea antibioticelor intravenos şi ulterior pe cale orală”, spune Dr.Istoc.

Remediile fitoterapeutice cu proprietăţi antimicrobiene sunt: echinaceea sau gălbenelele, fie sub formă de ceai, fie sub formă de tinctura.