Dacă miroși a pește stricat, oricât ai respecta regulile de igienă, e posibil să suferi de o boală genetică numită trimetilaminurie.
De multe ori, simptomele acestei afecțiuni genetice sunt prezente încă de la naștere, dar se agravează mai târziu în viață.
Află în articol din ce cauză miroși a pește stricat și care sunt soluțiile.
Trimetilaminuria sau sindromul mirosului de pește se caracterizează printr-un miros corporal extrem de neplăcut, de pește putrezit, ca urmare a producției excesive de trimetilamine în urină, transpirație și respirație.
Semnele și simptomele trimetilaminuriei includ, pe lângă mirosul puternic de pește stricat în respirație, transpirație, urină și secreții vaginale, depresia, anxietatea sau izolarea socială, consecințe ale acestei afecțiuni neplăcute care poate afecta relațiile și viața socială a pacientului.
Cauza acestei afecțiuni ar fi, conform specialiștilor, o mutație a genei FMO3. Această genă oferă instrucțiuni pentru „fabricarea” unei enzime care descompune compușii care conțin azot din dietă, inclusiv trimetilamina.
Acest compus este produs de bacterii din intestin, deoarece acestea ajută la digerarea proteinelor din ouă, ficat, leguminoase (cum ar fi soia și mazărea), anumite tipuri de pește și alte alimente.
În mod normal, enzima produsă de gena FMO3 transformă trimetilamina cu miros de pește într-o altă moleculă care nu are miros. Dacă enzima lipsește sau activitatea sa este redusă din cauza unei mutații a genei FMO3, trimetilamina nu este procesată corespunzător și se poate acumula în organism.
Deoarece trimetilamina în exces este eliberată în transpirația, urina și respirația unei persoane, ea provoacă mirosul puternic caracteristic peștelui stricat.
Majoritatea cazurilor de trimetilaminurie par a fi moștenite autozomal recesiv, ceea ce înseamnă că ambele copii ale genei din fiecare celulă au mutații. Cel mai adesea, părinții unei persoane cu o afecțiune autozomală recesivă poartă fiecare o copie a genei mutante, dar de obicei nu prezintă semne și simptome ale afecțiunii.
Cu toate acestea, purtătorii unei mutații FMO3 pot prezenta simptome ușoare de trimetilaminurie sau episoade temporare de miros corporal neplăcut.
Însă există și factori de risc ce pot declanșa sau agrava această afecțiune, cum ar fi consumul excesiv de proteine, bolile de ficat, de rinichi, gingivita, menstruația sau chiar stresul.
Tratamentul sindromului mirosului de pește include anumite restricții dietetice, utilizarea de loțiuni speciale și săpunuri pentru îndepărtarea trimetilaminei secretate pe piele, utilizarea cărbunelui activ, a suplimentelor cu complex de clorofilă cupru-sodică sau riboflavină, a anumitor antibiotice și laxative.
Așadar, dacă miroși a pește stricat când transpiri sau urinezi, dar și dacă secrețiile vaginale sau respirația au un iz neplăcut, mergi la medic pentru a afla care este cauza și pentru a beneficia de un tratament care să te ajute să depășești această problemă.
Surse:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3848652/
https://www.medicinenet.com/fish_odor_syndrome_trimethylaminuria/article.htm
https://www.nhs.uk/conditions/trimethylaminuria/
https://www.medicalnewstoday.com/articles/323395#Fish-odor-syndrome
https://www.eurekalert.org/pub_releases/2020-11/uow-bis112320.php
https://rarediseases.org/rare-diseases/trimethylaminuria/
https://pmj.bmj.com/content/75/886/451